Virgil Almașanu, proiect pentru Teatrul Național, mozaic, 1975, photo Eugeniu Lupu 
Virgil Almașanu, proiect pentru Teatrul Național, mozaic, 1975, photo Eugeniu Lupu 
Virgil Almașanu, proiect pentru Teatrul Național, mozaic, 1975, photo Eugeniu Lupu 
Virgil Almașanu, proiect pentru Teatrul Național, mozaic, 1975, photo Eugeniu Lupu 
Virgil Almașanu, proiect pentru Teatrul Național, mozaic, 1975, photo Eugeniu Lupu 
Virgil Almașanu, proiect pentru Teatrul Național, mozaic, 1975, photo Eugeniu Lupu
Șantiere neîncheiate și multiple schimbări au generat și proiecte dar și nefinalizări pe măsură. „Exemplar, apariția tematicii istorice în creația artiștilor s-a dovedit a fi și concursul pentru acoperirea exterioară a pereților Teatrului Național, al cărui proiect de arhitectură fusese atribuit arhitectului Horia Maicu. La acest concurs stabilit în 1970 au participat mulți artiști, Sabin Bălașa, Virgil Almășanu, Eugen Popa, Gh. Popescu, Gina Hagiu, Vasile Celmare, Ion Minoiu și alții”.[1] Sau concursurile repetate de-a lungul anilor ’80, pentru ansamblurile de sculpturi monumentale comandate de Nicolae Ceaușescu, care să marcheze traseul noului bulevard al Victoriei Socialismului.
„Față de sculptură, pictura monumentală a evoluat mult mai radical și mai surprinzător. Deoarece – pe de-o parte – fresca aproape a dispărut (greu compatibilă cu arhitectura geometrică și cu durată restrânsă față de noile materiale) iar pe de altă parte fiindcă ilustrativismul promovat de pictura murală în tempera sau frescă cedează pasul decorativismului, reprezentat de domeniul renăscut la mozaicului.”[2]
[1] Mircea Deac, Fără rame, fără soclu, Editura Medro, 2004, pg. 119
[2] Mircea Grozdea, Direcții și tendințe în arta monumentală din România socialistă, în revista Arta, nr. 10, 1979, pg. 9