Alexandru (Sandu) Arion

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Text de Doru Ionescu

Chitaristul Alexandru (Sandu) Arion (Sincron, Capitol) s-a numărat printre primii manufacturieri de instrumente electrice şi amplificatoare aidoma, în parallel cu Corneliu „Bibi” Ionescu (Sfinx)… Stabilit de decenii în Grecia, acesta a continuat să construiască amplificatoare (așadar hand-made) până în prezent. Câteva momente ale pionieratului chitarelor electrice sunt consemnate într-un interviu acordat subsemantului în TVR, în 2002… La început au fost trei puştani, prieteni şi vecini: el, adică Sandu, Gauss – prietenul de-o viaţă – şi Mihai, cel de la subsol… Și-au stabilit cartierul general într-un pod, un soi de atelier gândit la sfaturile revistelor tehnice ale vremii. Dincolo (sau dincoace) de fotbalul cu nasturi piliţi pe zid, colecţii de mărci (timbre) sau soldăţei de plumb, apăruseră ceaiurile cu magnetofoane ruseşti şi ceheşti, ori pick-up-uri cu discuri vechi…

„Am demontat cu Mihai şi cu Gauss o cască telefonică care avea un magnet puternic, două bobine şi o membrană metalică subţire. Am lipit pe membrană un ac pe care l-am înfipt în corpul de lemn al ghitarei. Cu un cablu de microfon şi două borne, «doza» (dispozitiv care transformă sunetul acustic în semnal electric care urmează a fi amplificat, n.a.) era gata. Nu aveam niciunul nici cea mai mică idee despre ce se cheamă impedanţă, ce transformare de energii se întâmplă cu doza şi corzile ghitarei, dar treaba mergea. Ca prim amplificator am folosit vechiul radio Telefunken al bunicii. Era perfect ca radio, dar mai puţin bun ca amplificator de ghitară. Folosind intrarea de pick-up, aparatul se auzea cam ca anunţurile din gară, la staţiile din provincie. Eu eram însă foarte fudul, având prima ghitară electrică din zona «Romană», în anul de graţie 1957. Mai târziu, Gauss mi-a cumpărat din prima lui leafă o ghitară stil Gibson, construită de fabrica de la Reghin pentru export.

Acum apăruseră două probleme, noi: aveam nevoie de o doză bună şi de un amplificator «dedicat». Un prieten mi-a procurat un mosorel cu sârmă de cupru emailată de 0,05 mm. Alt prieten mi-a adus şase magneţi cilindrici – câte unul pentru fiecare coardă. În fine, cu mare chin am produs prima doză profesională care semăna, ciudat, cu dozele Fender ce se folosesc şi azi. Am înţeles cum se reglează magneţii şi am închis mosorelul într-o cutie de cupru. Am fabricat şi o fişă (pe care nu am patentat-o), am mai bobinat după probe câteva mii de spire şi, în fine, totul era perfect. Rămânea problema a doua, amplificatorul.”

Apoi Sandu Arion povestea despre scheme de staţii de amplificare, nume de lămpi (cu majuscule şi cifre, redresoare, şasiuri, difuzoare). La prima a folosit pe post de carcasă cutia de transportat pălării a bunicii. „De la nea Radu Chioșcaru am primit o priză, luasem o chitară stil Gibson făcută la Reghin – am pus doza – și când am dat pe corzi s-a adunat lumea ca la urs: uite chitara electrică, că se mai auzeu la radio, dar un văzuse nimeni așa ceva!” A urmat al doilea amplificator, mult evoluat, montat într-o cutie specială confecţionată la comandă de un tâmplar de lux! „Între timp aflasem că la Piaţa Chibrit se afla un neamţ bătrân, moş Anton Holtier, care ştia să facă ghitare scândură (solid body) cu gâturi proprii, dichisite, din lemn de paltin şi de palisandru. Asemenea ghitare văzusem recent în filmul cu Shadows. Toată gaşca ne-am deplasat la moş Anton şi am comandat o ghitară pentru mine, care avea să cunoască zile şi nopţi de glorie. Am construit două doze frumoase şi puternice şi am ales o parte electrică simplă pentru ghitara mea cea nouă.” Arion continuă cu naşterea unor instrumente din ce în ce mai evoluate, nu lipsită de aventuri!

Credite foto identificate: Emilian Urse (Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti), Sandu Arion, Electrecord, Emil Kost