Interviul dintre istoricul de artă Cosmin Nasui și expertul Alin Ciupală explorează în profunzime problematica evaluării patrimoniului cultural mobil și imobil din România. Ciupală, specialist în expertiză în zone precum bibliofilile, cartofiliile și fotografia, discută despre criteriile științifice și metodologia specifică necesare pentru a determina valoarea unei opere de artă sau a unui obiect cu valoare simbolică.
Alin Ciupală subliniază că în ultimii 10 ani s-a realizat o clarificare semnificativă asupra criteriilor de evaluare a bunurilor culturale de patrimoniu. Deși perioada anilor ’90 și 2000 a fost caracterizată de o „totală haiducie”, astăzi există criterii instituționale mult mai precise care permit unui evaluator onest să răspundă mai ușor la întrebări despre valoarea unui obiect cultural. Totuși, persistă în imaginarul colectiv multe păreri preconcepute și clișee rezistente la schimbare. Discuția abordează evoluția pieței de artă din România, evidențiind paradoxul din perioada crizei economice 2009-2012, când, în timp ce multe afaceri se prăbușeau, vânzările de artă au atins recorduri istorice.
Ciupală menționează că piața totală ajunsese la 17-18 milioane de euro, iar recordurile stabilite atunci pentru artiști ca Grigorescu, Camil Ressu sau Luchian rămân în picioare și astăzi, cu excepția recentă a unui nou record pentru Grigorescu (365.000 de euro). Conversația evidențiază importanța bazelor de date precum Indexul Piatadearta.ro Artmark și Tudor Art Index, care inventariază tranzacțiile publice din casele de licitații din România.
Experții regretă lipsa unei baze de date oficiale din partea unei instituții publice, precum și deficitele grave în digitizarea patrimoniului – Biblioteca Națională a României nu are digitizat „absolut nimic”, în timp ce presa românească din Primul Război Mondial poate fi consultată gratuit pe site-ul Bibliotecii Naționale a Franței.
Ciupală detaliază că, deși s-au stabilit proceduri avizate de Ministerul Culturii cu criterii clare legate de raritate, autenticitate, originalitate și starea de conservare, subiectivismul rămâne inevitabil în evaluare. Onestitatea evaluatorului a devenit un criteriu la fel de important ca criteriile științifice, având în vedere interesele financiare mari implicate și suspiciunile care apar în această lume.
O secțiune întreagă este dedicată fenomenului falsificării, care a atins proporții alarmante în România. Se falsifică „tot”, de la piese de 50 de euro până la sume de 100.000 de euro. Tehnologia folosită de falsificatori s-a îmbunătățit dramatic în ultimii 3-4 ani, iar falsurile sunt din ce în ce mai bine făcute. Există chiar rețele internaționale care produc falsuri de avangardă artistică românească în Israel, apoi le introduc pe piețele occidentale de unde sunt cumpărate de negustori români care le readuc în țară.
Expertul explică cum criteriul de raritate influențează valoarea, folosind exemple din cartofilie și fotografia istorică. Instaurarea regimului comunist a accentuat raritatea anumitor piese legate de familia regală sau alte instituții, acestea fiind confiscate și distruse.
Fotografiile originale de Alexandru Bellu sunt exemplificate ca piese extrem de rare și valoroase, spre deosebire de cărțile poștale realizate după clișeele sale. Interviul relevă situația deplorabilă a principalelor muzee și biblioteci naționale. La Muzeul Național de Artă, sistemul de climatizare nu mai funcționează, în sălile de expoziție fiind 30 și ceva de grade și umiditate de pivniță, ceea ce duce la degradarea vizibilă a lucrărilor de la an la an. Biblioteca Națională suferă de probleme similare, cu volume „destructurate” și condiții improprii de păstrare.
O problemă gravă identificată este dispariția școlilor care pregăteau restauratori. România se confruntă cu o nevoie enormă de restauratori profesioniști pentru toate domeniile – pictură, sculptură, bibliofilie – dar nu mai există formarea necesară. Câțiva restauratori rămași sunt atât de căutați încât nu pot face față cererii, iar colecționarii sunt nevoiți să apeleze la servicii din străinătate. Ciupală critică dur existența unui „război” între autoritatea publică și colecționari în România.
Colecționarii sunt văzuți „ca niște infractori”, iar noul cod al patrimoniului elaborat de Ministerul Culturii este considerat „mult mai nociv decât legea patrimoniului din timpul regimului comunist din anii ’70”. Interviul se încheie cu o critică asupra lipsei de valorificare a patrimoniului prin expunere.
Muzeul Național de Artă nu și-a schimbat expoziția permanentă în ultimii 15 ani, deși deține un patrimoniu vast în depozite. În timpul pandemiei, lipsa digitizării a făcut imposibilă utilizarea patrimoniului muzeal românesc în scopuri educaționale, spre deosebire de marile muzee europene care oferă tururi virtuale și materiale didactice online.
Interviul oferă o radiografie complexă și îngrijorătoare a stării patrimoniului cultural românesc, evidențiind atât provocările tehnice ale evaluării și conservării, cât și deficiențele sistemice ale instituțiilor publice responsabile.
///
Materialul face parte din proiectul „Expertiză și evaluare în patrimoniul cultural: 8 perspective profesionale”, produs de Asociația MAIA
Proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Detalii https://www.asociatia-maia.ro/expertiza-si-evaluare-in-patrimoniul-cultural-8-perspective-profesionale/