Marian Constantin, expert evaluator de artă cu experiență la Muzeul Național Cotroceni și Muzeul Municipiului București, precum și în case de licitații (Goldart), discută cu Cosmin Nasui despre problematicile expertizei de artă în România.
Marian Constantin începe prin a explica diferențele dintre evaluarea muzeală și cea de piață liberă, subliniind că după 1990, România a trebuit să se alinieze legislației europene de patrimoniu. Explică cum fiecare expert a trebuit să-și aleagă perioade de specializare, el optând pentru Art Nouveau, Istorism și Art Deco datorită experienței de la Muzeul Cotroceni.
Cosmin Nasui ridică problema reevaluărilor incomplete din muzee, menționând că multe instituții nu și-au dus la capăt acest efort din cauza lipsei experților acreditați și a bugetelor insuficiente. Subliniază paradoxul evaluărilor: dacă o lucrare de Brâncuși ar fi evaluată la valoarea reală de piață (11 milioane euro), costul asigurării ar consuma aproape întregul buget al muzeului.
Marian Constantin povestește despre formarea sa profesională, când în primul an și jumătate la Muzeul Național de Artă a făcut doar inventare, luând obiectele în mână pentru a învăța să identifice tehnicile și materialele. Menționează că un specialist nu era considerat muzeograf decât după 10 ani de experiență practică.
Cosmin Nasui aduce în discuție soluția implementată la Muzeul de Artă din Ierusalim, unde colecționarii privați lasă lucrări în “extended loan” pentru 20 de ani, beneficiind de diferite deduceri fiscale în schimbul expunerii publice. Subliniază cum această practică încurajează colecționismul și rezolvă problema asigurărilor.
Marian Constantin relatează experiența cu falsurile, povestind cum un colecționar l-a dus pe Lipscani să-i arate magazine cu replici din Olanda care semănau perfect cu originalele. Descrie cum crachelurile erau de fapt pictate și cum lipseau mici detalii din ștampile. Menționează cazul unei colegi care aproape expunea un astfel de fals într-un muzeu.
Cosmin Nasui discută despre problemele legate de titularii de drepturi de autor, dând exemple precum Jules Perahim, Constantin Piliuță și Marcel Chirnoagă, unde moștenitorii intră în conflict cu experții asupra autenticității lucrărilor. Subliniază lipsa cataloagelor raisonné pentru majoritatea artiștilor români.
Marian Constantin dezvăluie că multe colecții din secolul XIX conțineau falsuri foarte bine făcute și că după 2000 multe lucrări de artă universală din muzee au fost reatribuite. Menționează cazul unui colecționar important ale cărui lucrări aveau certificate de la Amelia Pavel și Mircea Deac, dar peste 50% erau falsuri.
Marian Constantin critică practica de a clasifica automat în “tezaur” toate lucrările marilor artiști, dând exemplul sutelor de desene ale lui Pallady. Consideră exagerat să pui schițe repetitive lângă opere de Rembrandt sau Leonardo da Vinci. Recunoaște că uneori a clasat lucrări în tezaur pentru a crește salariile angajaților muzeului.
Cosmin Nasui concluzionează subliniind că evaluarea și expertiza țin de criterii multiple – în raport cu valoarea financiară, cu alte bunuri, cu salariile, cu asigurările – toate acestea făcând parte dintr-o meserie complexă cu puțini specialiști în România. Ambii sunt de acord că nu există experți perfecți, că greșelile sunt inevitabile în acest domeniu subiectiv, și că este necesară o reevaluare completă a patrimoniului muzeal de către comisii independente, realizată cu onestitate și conștientizarea limitelor personale.
///
Materialul face parte din proiectul „Expertiză și evaluare în patrimoniul cultural: 8 perspective profesionale”, produs de Asociația MAIA Proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Detalii https://www.asociatia-maia.ro/expertiza-si-evaluare-in-patrimoniul-cultural-8-perspective-profesionale/