15 ianuarie 2022, ora 11.00 online pe YouTube Modernism.ro

Proiectul „Conferință: despre statutul artistului și statutul lucrătorului cultural”, produs de Formare Culturală, este compus din panel-uri tematice, dedicate statutului artistului și al lucrătorului cultural în România, incluzând contextul specific al „Celei de-a patra revoluții industriale” (conceptualizată în 2016), contextul discuțiilor privind statutul artistului de după 1990, contextul pandemic (început în 2020), și contextul discuțiilor din spațiul public românesc cu privire la aceste subiecte, inclusiv cele prezentate în Planul Național de Redresare și Reziliență al României (octombrie 2021), programul de guvernare secțiunea Cultură (octombrie 2021).

Conferința-dezbatere are ca punct de pornire problematici și unghiuri de expertiză diverse și complementare ale experților invitați. Domeniile de analiză ale specialiștilor din panel-uri sunt management instituțional, management cultural și artistic, managementul drepturilor colective de autor, patronate din industriile culturale și creative, politici culturale. Aceștia vor face referire la reglementări legislative și studii dedicate subiectului proiectului, cu particularitățile perspectivelor proprii domeniilor acestora de activitate profesională.

Paneluri dezbatere

panel
Virgil Nițulescu, manager Muzeul Național al Țăranului Român
Liviu Jicman, președinte Institutul Cultural Român
Rarița Zbranca, director de program Centrul Cultural Clujean Cluj

panel
Mihai Lupu, manager general FEPIC (Federaţia Patronatelor din Industriile Creative)
Andreea Medvedovici-Per, președinte Romanian Game Developers Association (RGDA) și vicepreședinte European Games Developer Federation (EGDF)
Răzvan Ailenei, membru fondator MUZE – Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans
Codruța Vulcu, președinte AROC – Asociația Română a organizatorilor de concerte și evenimente culturale

Proiectul este produs cu ocazia Zilei Culturii Naționale, în urma unui apel public de proiecte. Proiect cultural realizat cu sprijinul de Ministerul Culturii.

Partener strategic: Modernism.ro