afis Compact formula de aur Compact_B 2019 Compact-C-1989 Costi Camarasan – Compact f vechi Costi Camarasan 2019 Costi la Compact B afis 2019
Text de Doru Ionescu
Costi Cămărășan este fondatorul uneia dintre trupele rock cele mai cunoscute din România de peste decenii, Compact. Chitarist, compozitor, a prins de la începuturi legenda numită Chromatic Group cu liderul acesteia, chitaristul Sorin Tudoran. După scindarea formației Compact, a rămas cu aripa clujeană, indiferent de titulatura folosită. A asigurat tot background-ul tehnic, nu numai pentru Compact, de unde și acest interviu. În anii din urmă a fondat o Academie de Rock la Cluj, în prezent este cooptat în grupul Compact B, care după trista dispariție a solistului Leo Iorga, merge mai departe.
„Eu am fost un tip tehnic din naștere, vedeam altfel decât alții acest domeniu. De fapt, încercam să văd sunetul, să mi-l imaginez, complicat de explicat. Vizualizam sunetul, dar nu pe osciloscop, că nu-mi permiteam așa ceva. Iar ca mentor în toată povestea asta l-am avut pe Sorin Tudoran, totul a pornit de la marele chitarist de la Chromatic, un muzician foarte bun… Era acea perioadă de concurență cu Dan Andrei Aldea, noi țineam cu Sorin care era la Conservatorul din Cluj, la Pedagogie. A cântat cu Iuliu Merca și Dan Igrețiu, au ajuns în topuri, în sălile cele mai mari. Noi de la ei ne-am inspirat, cu Teo Peter și Ică Moca, apoi cu formația Break. Sorin mi-a fost mentor și la studiul chitarei, și la tehnică. Construia amplificatoare de chitară – marea problemă a noastră, a celor fără rude în străinătate. După ce Sorin și-a făcut o chitară, mi-am făcut și eu vreo două, numai că aveau gâtul greu, era complicat cu tastele… trebuiau mașini unelte acolo. Dar într-o zi mi-a făcut cadou un gât de chitară Reghin, atunci mi-am construit a treia chitară, care suna bine.
Sorin Tudoran copia amplificatoare de chitară după firma Marshall, a și umblat la schemele originale, le-a modificat la corecții, sunau foarte bine… Dar erau și periculoase; ca să atenueze zgomotul de fond, lega primarul transformatorului la masă, dacă nimereai alimentarea cu faza pe împământare, te curentai, așa a pățit Iuliu Merca la București, cu Fenderul. Ce nu știa Sorin să facă? Avea șasie rudimentare, amplificatoarele arătau urât… dar sunau! Apoi i-am făcut eu șasie cadmiate, arătau ca afară, aveau ținută… Așa am primit scheme, explicații, și mi-am construit un prim amplificator după Dynacord, cu două lămpi… Suna bine, pentru că l-am copiat 1/1… Dar trebuia să înțeleg cum funcționează circuitele din el, așa că m-am dus la Institutul Politehnic, am luat manuale și am învățat despre tuburi, despre calculul transformatorului, despre componente discrete, am tocit ca să știu, îl întrebam și pe Sorin…
Amplificator Costi Cămărășan, Foto credit Doru Ionescu Amplificator Costi Cămărășan, Foto credit Doru Ionescu Amplificator Costi Cămărășan, Foto credit Doru Ionescu Amplificator Costi Cămărășan, Foto credit Doru Ionescu
La Costinești am văzut un Fender Twin Reverb la băieții de la Cristal, care m-au lăsat să-l desfac, inclusiv transformatorul, până la spire; dar nu l-am stricat, merge și acum. Atunci am descoperit multe chestii, pentru că între teorie și practică era mare diferență, foarte mare. Pentru tole permalloy de calitate am folosit transformatoare de la televizorul Temp, sovietic. Țin minte că le-am cumpărat pe toate din județul Cluj; Sorin Tudoran le tăia din tablă, cu prietenii… A ajuns la transformatoare cu dublare de tensiune, până aproape de 900 Volți, ceea ce era deja aberant, dar el căuta rezolvări! Noi atunci cântam pe difuzoare românești de 15 W, el pe două Goodmans, mamă cum mai suna la Casa Studenților din Cluj… Acum, tot acolo, unii vor 10 000 W, altfel nu le sună…
Am învățat mult de la Metropol cu Viranyi, trupă de show, i-am cunoscut, am aflat cum lucrau, noțiuni de publicitate, eu am luat de la toți, și acum învăț. Metropol aveau niște afișe senzaționale, de la ei am cerut schema unui stroboscop, ei făceau amplificatoare și boxe finale. La rândul meu, am copiat scheme de afară… Și a mai fost cineva care m-a ajutat foarte mult în dezvoltarea imaginației mele, în conceptul de echipament. Este vorba despre Bibi Ionescu, basistul și inginerul de la Sfinx. El mi-a dat scheme secrete atunci, pentru că fiecare trupă voia un sunet propriu… Când s-a prins că îmi plăcea tehnica și m-a mirosit, mi-a dat o schemă de la un mixer al trupei Rainbow din State. Era o schemă originală, pe care el a copiat-o și mi-a făcut-o cadou; primul meu mixer după asta a fost gândit, și acum îi mulțumesc lui Bibi – un tip modest, cum trebuie să fim cu toții, fără fițe și mofturi, un om de trupă, jos pălăria!
Trebuie spus că atunci erau două trupe mari, Phoenix și Sfinx, nu ratam nici un concert. Sfinx a produs foarte bine; nu mult, dar calitativ, m-a surprins sunetul lor, dar și tot ce se întâmpla pe scenă dincolo de piese, regia spectacolului care era spre teatru, așa erau luminile, adaptat totul la partitură, acum 40 de ani. Era ceva unitar, oricât de bun era Dan Aldea, nu sărea nimeni în față. Iar pe el, din ce am aflat și după aceea, îl obseda sunetul, de fapt toți aveau chestia asta. Iar când am ajuns la ei în culise, nu erau secretoși, discutau de fiecare dată ce și cum a ieșit, fiecare avea punctul lui de vedere, analizau, se ascultau reciproc, totul pentru a evolua. De aceea, de când au apărut au tot urcat.
Tot ce câștigam investeam în echipamentul Compact, de-a lungul timpului am făcut câteva generații de sisteme PA, dar și amplificatoare de instrumente; Paul, Teo nu aveau. Chiar la începuturile formației, când eram cu chitaristul Cornel Moldovan, la rândul lui tehnician și electronist, lucram împreună. Și acum stăm la telefon să povestim ce am mai descoperit. El a modificat un pedalier cu distortion Rockman, cu mai multe efecte, multe comutatoare… Eu le-am trecut pe comandă C-Mos, atunci era tehnologie militară… Am făcut zeci de bucăți și le-am dat prin țară. Eu m-am sacrificat, atunci când Compact nu avea pe ce cânta, după toate acele turnee lungi, dacă aveam timp liber, acasă dezvoltam echipamentul. Când plecam la mare în sezon, luam după mine un întreg atelier mobil, cu de toate; de aceea nici n-am avut probleme tehnice niciodată; rezolvam pe loc orice defect.
Am făcut sustainer, de la un booster primit de la Marius Luca din Canada, după ce l-am desfăcut cu Cornel Moldovan, avea 12 tonuri faine; atunci ne preocupa un sustain gen Queen; sunetul să nu fie nici curat, dar nici murdar, acolo ne-am prins de niște treburi. Discul «Fata din vis» e tras cu așa ceva, ai auzit cum sună… Am făcut tot ce trebuia pentru trupă, dar și inovații… Acum 15 ani, fiu-meu mi-a spus că de fapt existau de 40 de ani, dar cine să știe? După 1990 au apărut și la noi, nimeni nu știe că trupa Compact cânta pe 5 căi – făcusem crossovere care splitau… sigur că suna bine. Am făcut cablu multicord care era greu de procurat, la Costinești era bun să comanzi de la distanță. Am primit informații bune de la Adi Bărar, alți prieteni… Fără să jignesc, am cântat cu Compact C la sala Olimpia din Timișoara, la puțin timp după Compact B cu instalația de la Migas. Ei se duseseră cu o pădure de boxe, 26 pe fiecare parte, noi cu doar 10, dar a sunat mai bine, eram întrebat ce aveam înăuntru? În 1987, erau niște difuzoare JBL de bași, care în Germania luaseră premiu; sunau extraordinar în aer liber. În 2004 cântam la o terasă în Vama Veche, erai acolo, și au venit din 2 Mai că nu puteau dormi… Dar noi niciodată n-am folosit mii de wați, dar nici nu era nevoie, altfel e greu să acoperi o sală care cântă cu tine…
Noi, Compactul de atunci, n-am avut o secție ritmică fantastică, nici Teo nu era mare basist, dar prezenta senzațional, Lelu era mascota, Paul era pajul acela din față, eu în spate – omul bun la toate.”
Credite foto identificate: Costi Cămărășa, Compact