Text de Doru Ionescu
Ovidiu Dumitru, realizatorul unic şi irepetabil al atâtor emisiuni de divertisment TVR, în descendență directă Alexandru Bocăneț, era în acei ani redactor la radio: „Am fost coleg de birou – laolaltă cu Geo Limbăşanu – şi prieten cu acest tip ciudat, celebru, numit Cornel Chiriac. Spun ciudat pentru că el nu s-a adaptat niciodată cu cenzura de la Radio şi de la TV. Făcea tot felul de lucruri pentru care era amendat, scos de pe post, drept care devenea nervos, dur, ţipa, părea să nu aibă frică de nimeni. Bine că a plecat înainte de 1971, când cu siguranţă ar fi fost trecut pe linie moartă, neîntârziat. Noi ne-am schimbat, n-am avut ce face, dar el a rămas un nonconformist.
Am plecat împreună şi la Braşov, la «Cerbul de Aur», acolo unde a cunoscut un muzician cehoslovac – Waldemar Matuska. S-au împrietenit de la jazz, au discutat mult în doi, iar după Sărbători acesta i-a trimis o invitaţie. Chiar dacă foaia oficială venea de la Televiziunea lor, ai noştri l-au frecat ca de obicei pe Cornel, dar până la urmă i-au dat drumul să plece, fiind vorba de o ţară socialistă. L-am condus la aeroport – atunci a fost ultima oară când l-am văzut. După două – trei luni, am primit această ilustrată de la Viena. E o amintire nemaipomenită pentru mine, pe care o păstrez cu sfinţenie. Mi-a mai scris el după vreun an, după ce s-a angajat la «Radio Europa Liberă», dar apoi a încetat, pentru că îşi dădea seama că-mi putea face rău, dacă se prindeau securiştii care citeau corespondenţa. Eu am rămas însă tot timpul cu el, pentru că îl ascultam noapte de noapte, aşa cum făcea o ţară întreagă.”
Declaraţia este însoţită în emisiune („Cornel Chiriac: DJ-ul pătimirii noastre“, TVR 2 – 2001) chiar de ilustrata în cauză, pe care se citeşte tot textul: „Aşa arată ultima noapte la Viena. Mâine plec în RFG, apoi în Veneţia la Congresul Federaţiei Europene de Jazz. Voi încerca să fac o transmisie pentru Radio prin telefon la încheierea lucrărilor. În august voi fi la New York unde voi lua în primire un post de cercetător la American Institute of Jazz-Folk and Popular Music. Prin tine transmit tuturor colegilor multe salutări, urări de bine şi sănătate. În limita timpului liber vă voi mai trimite câte o vedere. Până atunci vă îmbrăţişează cu drag cel care nu vă uită, Cornel.”
Acea ilustrată are povestea sa tristă, căreia sper să-i ofer într-o zi un final fericit. În 2010, când am început să filmez în străinătate, Ovidiu Dumitru mi-a oferit-o să o arăt celor pe care urma să-i intervievez, care l-au cunoscut personal pe Cornel. Așa au văzut-o, între alții, Mugur Winkler, Costin Dobrin și Andrei Ignat de la SIDERAL MODAL QUARTET, ori Liviu Blumenthal de la CORAL. De fiecare dată când reveneam în țară, îl căutam pe dl Ovidiu la birou, îi povesteam pe cine mai filmasem și îl întrebam dacă n-ar fi bine să îi returnez vederea de la Cornel; știam cât e de valoroasă, n-aș fi vrut să o pierd cine știe pe unde. Dar de fiecare dată, colegul meu îmi spunea s-o păstrez, că oi mai pleca pe undeva. Dar la un moment dat a plecat el pe un drum, fără întoarcere. Ilustrata a rămas la mine, pentru un dorit dar deocamdată virtual muzeu al rockului.
Fragment din volumul „Timpul Chitarelor. Cornel Chiriac și epoca Beat“ (2015, editura Integral)