Dr. Ioana Vlasiu, istoric de artă, membră în Comitetul consultativ al Revue Roumaine d’Histoire de l’Art,în secţia de critică a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi AICA (Association internationale des critiques d’art). Cercetător principal la Institutul de Istoria Artei „G.Oprescu”  al Academiei Române. Profesor invitat în perioada 1990-2000 la Universitatea naţională de arte Bucureşti. Bursieră a Fundaţiei Paul G.Getty în 1994. A publicat numeroase articole, studii, cărţi despre arta românească modernă în context european, a participat la organizarea unor importante expoziţii dedicate artei interbelice. În cadrul Institutului a iniţiat şi organizat colocvii și conferințe pe teme de artă modernă. A coordonat Dicţionarul sculptorilor din România. Secolele XIX-XX, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2011-2012 și proiectul CNCS  Sfântul din Montparnasse” de la document la mit. O sută de ani de exegeză brâncușiană, 2012-2014. Premiul George Oprescu al Academiei Române – 2015. Curatoare a expoziției Contrapunct. Expoziție retrospectivă Octav Grigorescu/Georgeta Năpăruș, Muzeul Național de Artă Contemporană (împreună cu Magda Cârneci), 2018

Autoare în cadrul volumelor:
Centenarul femeilor din arta românească, vol. 2, PostModernism Museum, 2018
Artiste uitate din România: cercetări și studii despre contribuția femeilor la istoria artei românești, PostModernism Museum, 2021

Expertă în cadrul proiectului Microistorii de artă