Proiectul „Măririle și decăderile monumentelor din România” propune cercetarea, documentarea, arhivarea, producerea de conținut original și prezentarea sub forma unei platforme online a unei selecții de monumente fie realizate, fie în stadiile diferite de proiectare pe care acestea le-au suferit, fie nerealizate, fie strămutate sau distruse aparținând genurilor de pictură monumentală, sculptură, arte decorative, parte a patrimoniului material și istoriei artelor din România.
De asemenea conținutul online este pus la dispoziția publicului prin interviuri cu experți și specialiști dar și realizarea unor tururi ghidate în locațiilor acestor monumente.
Dintre aceste monumente amintim: proiecte urbanistice nerealizate ale ansamblurilor – fie ele copii ale Columnei Traiane sau Monumentul Triumfal de la Adamclisi recompus din piesele originale în fața Universității din București (finalul secolului al XIX-lea), „Monumentul Unirea Principatelor” (1909), „Monumentul Patria” (1914), Cornel Medrea și Arthur Verona după un desen de Martha Bibescu „Monumentul eroilor corpului didactic” (1930), Constantin Baraschi, Sfântul Gheorghe (1938), Ion Jalea, „Monumentul Infanteriei Române” (1936), Ivan Meštrović, „Statuia ecvestră a Regelui Carol I” (1939), Constantin Baraschi, Monumentul Maria Mudura (1939), Ivan Meštrović, „Statuia ecvestră a Regelui Ferdinand I” (1941), Constantin Baraschi „Monumentul Eminescu” (1954-1966), „Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism” (1963), Virgil Almășanu, Mozaicurile de pe fațada Teatrului Național București (1970), Vasile Celmare, Viorel Mărginean și Ovidiu Paștina, „Industrializarea județului Prahova”, mozaic de marmură Ploiești (1980), monumentele „Unirea”, „Victoria Socialismului”, „Revoluția industrială” și „Colectivizarea Agriculturii” (anii ‘80), Pavel Bucur „Monumentul brigadierilor”/ „Flacăra tineretului” (1988).
Platforma online conține selecția documentară de proiecte de lucrări de artă monumentală, înscrise în diferitele concursuri și resursele documentare ale acestora, (arhiva Uniunii Artiștilor Plastici, Arhiva Uniunii Arhitecților din România, arhiva revistei Arta, revista Arhitectura, săptămânalele Contemporanul, România literară, cotidienele Scînteia, România liberă și Scînteia Tineretului).
Proiectul include și o componentă de „cercetare continuă”, prin adunarea și centralizarea de feedback de tip istorie orală recentă (comentarii, mărturii) din partea vizitatorilor online, care să fie integrat în prezentările ulterioare. De asemenea, complexitatea relaţiilor artei cu puterea și societatea vor putea fi observate din analiza lucrărilor de artă monumentală care au fost propuse, în diferite stadii de proiectare, ca urmare a inițiativelor artistice sau ale concursurilor oficiale, dar care din motive diverse precum schimbări politice, ideologice, lipsă de fonduri, momente istorice dificile etc. nu au fost realizate, ori finalizate. Artiști precum: Dimitrie Paciurea, Ion Jalea, Ovidiu Maitec, Constantin Baraschi, Virgil Almășanu, Ion Irimescu, Marius Butunoiu, Gheorghe Adoc, Gabriela Adoc, Gavril Covalschi, Ifrimie Bîrleanu, Iliescu Călinești, Mircea Ștefănescu, Vasile Celmare, Victor Gaga, Radu Aftenie, Horia Flămându, Paul Vasilescu, Ion Stendl, Viorel Mărginean au realizat proiecte de lucrări monumentale rămase în diferite stadii de propuneri nerealizate sau de concursuri nefinalizate. Un accent specific va fi alocat acelui patrimoniu care nu a reușit să fie materializat fizic în spațiul public, fiind redescoperit, analizat și prezentat documentar în funcție de contextul istoric, artistic dar și de contribuția sa atât la dezvoltarea demersului artistic individual cât și la înțelegerea unor posibile variante de creștere și dezvoltare socială și culturală.
Cercetători, istorici și documentariști invitați
Augustin Ioan va contribui cu prezentarea de arhitecturi monumentale neconstruite in secolul al XX le-a, fie ca urmare a concursurilor nerealizate, fie ca urmare a schimbărilor de regim din România.
Ioan Carol Opriș va prezenta proiectele arhitecturale cu indiscutabile implicaţii urbanistice mai mult sau mai puţin cunoscute din Bucureştiul ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea. „Toate se concentrează în jurul conceptului de «latinitas», atât de prezent în istoriografia românească modernă. În epocă, originea latină a românilor galvanizează cei mai importanţi istorici, oameni politici, lingvişti de frunte sau jurnalişti, în sfârşit, opinia publică. Cu toţii vor contribui la ceea ce marele istoric Nicolae Iorga vedea în România modernă, anume o «insulă de romanitate într-o mare slavă», o «enclavă latină la porţile Orientului». Aceste proiecte arhitecturale sunt inspirate de gloriosul război al lui Traian cu Decebal «bellum Dacicum Traiani», «povestea fondatoare» a Daciei romane desfăşurată între 101-102, 105-106 p.Chr. Ele urmau să împodobească spaţii centrale ale Bucureştiului, între care Piaţa Academiei, în faţa Universităţii din Bucureşti, ocupă o poziţie simbolică privilegiată. Ansamblurile – fie ele copii ale Columnei Traiane sau Monumentul Triumfal de la Adamclisi recompus din piesele originale – au fost imaginate la scară naturală. Niciunul dintre generoasele proiecte inspirate de originea latină a românilor şi de monumentele simbolice asociate nu ajunge însă să fie pus în operă la Bucureşti.” – Ioan-Carol Opriş
Cezar Petre Buiumaci se va ocupa de evoluţia monumentului de for public pe harta Capitalei în perioada 1944 – 1989. „Monumentul de for public bucureștean a fost un subiect îndeobște abordat de regimului comunist, chiar dacă, la nivelul publicului, acest lucru nu este perceput ca atare și pare că partidul n-a acordat o prea mare atenție acestui mod de manifestare artistică. Dimpotrivă, regimul a folosit sculptura în scop propagandistic, însă, în perioada de început, regimul a ales amplasarea de plăci comemorative, în paralel cu demolările monumentelor ce aminteau de regim anterior. Apoi, schimbările intervenite în rândul sistemului au dus la abandonarea unor teme și lansarea unor concursuri în vederea ridicării de statui dedicate personalităților naționale. Au existat în toată această perioadă o serie de statui și monumente care au rămas la stadiul de proiect, de la «Grivița ‘33» la «Victoria Socialismului».”– Cezar Petre Buiumaci
Cristian Vasile se va ocupa de Mausoleul din Parcul Carol (care a purtat diverse denumiri, de la „Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism“ la „Memorialul Eroilor Neamului“). Cercetarea va cuprinde atât o prezentare a evoluţiei ansamblului monumental din Parcul Carol/Parcul Libertăţii (evocând şi construcţia anterioară, Palatul Artelor, demolat înainte de 1944), cât şi o discuţie pe marginea propunerilor formulate după 1989 de re-utilizare a spaţiului, (re)construire sau înlocuire a Mausoleului.
Cosmin Nasui va prezenta monumentele din țară realizate în ultimul deceniu al comunismului, perioada anilor ’80. În arta monumentală decada este caracterizată și printr-un schimb de generație, în sensul intrării în scena artistică a noilor absolvenți de învățământ artistic superior cu provocările specifice generaționale, dar și cu semnele declinului intrării în ceea ce azi marcăm prin capcana istorică a omagierii „magistralelor socialismului” și „Epocii lui Nicolae Ceaușescu”. Câteva exemple de tapiserii la scară monumentală, considerate reușite reprezentative în epocă, unele reprezintă ceea ce catalogăm azi drept „cultul personalității”: Cornelia Drăgușin, „Tovarășul Nicolae Ceaușescu și tineretul” sau Virgil Almășanu și Gheorghe Iacob, „Odă patriei”. Tot de la începutul anilor ’80 eforturile colective ale artiștilor sunt orientate spre marele concurs de proiecte pentru monumentele „Unirea”, „Victoria Socialismului”, „Revoluția industrială” și „Colectivizarea Agriculturii” destinate noului centru civic al Capitalei. De asemenea vor fi prezentate studii de caz reprezentate de lucrări precum: Vasile Celmare, Viorel Mărginean și Ovidiu Paștina, „Industrializarea județului Prahova”, mozaic de marmură Ploiești (1980), Pavel Bucur „Monumentul brigadierilor”/ „Flacăra tineretului” de la Straja, Canalul Dunăre-Marea Neagră, lucrare de Mariana Popa, Institutul de Virusologie, București.
Ștefan Bâlici, doctor în filozofie, director al Institutului Național al Patrimoniului, va avea o intervenție legată de rolul monumentelor de for public în planurile de urbanism ale orașelor și în structura de dezvoltarea a acestora. Va analiza cu câteva studii de caz relația dintre monumente și urbe.
Alin Ciupală este profesor în cadrul Facultății de Istorie a Universității din București. În perioada 2013-2017 a fost secretar științific al Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”. Cărți de autor: Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea. Între public şi privat (2003); Studii moderne (2009). A coordonat volumele: Ipostaze ale modernităţii în Vechiul Regat, vol. I-VI (1998, 2005-2008, 2010; împreună cu Ion Bulei), Despre femei şi istoria lor în România (2004), Orizonturi şi direcţii în cunoaşterea istorică (2009; împreună cu Laurenţiu Constantiniu), Medicine, Hygiene and Society from the Eighteenth to the Twentieth Centuries (2011; împreună cu Constantin Bărbulescu).
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri
Uniunea Arhitecților din România (UAR) are ca scop promovarea arhitecturii și urbanismului că domenii ale culturii, protejarea patrimoniului construit și a peisajului. UAR este o asociație profesională de creatori, apolitică, independentă, cu personalitate juridică, de drept privat fără scop lucrativ, care desfășoară o activitate de utilitate publică pe durată nelimitată, dispunând de buget și patrimoniu propriu. UAR este o asociație profesională de creatori, apolitică, independentă, cu personalitate juridică, de drept privat fără scop lucrativ, care desfășoară o activitate de utilitate publică pe durată nelimitată, dispunând de buget și patrimoniu propriu și având sediul central în București.
Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) este principala instituţie centrală care pune în aplicare politicile publice în domeniul protejării patrimoniului cultural în România. INP asigură activităţile de cercetare, evidenţă, inventariere, protejare şi punere în valoare pentru toate categoriile patrimoniului cultural – imobil, mobil, imaterial şi digital – şi gestionează inventarele oficiale ale patrimoniului cultural – Lista monumentelor istorice, Repertoriul arheologic naţional, Inventarul patrimoniului cultural naţional mobil, Registrul naţional al patrimoniului cultural imaterial, baze de date şi depozite digitale.
De asemenea, INP elaborează şi gestionează Programul Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice [PNR] – principalul instrument prin care statul asigură finanţarea lucrărilor de protejare, restaurare şi punere în valoare a patrimoniului imobil -, colectează şi gestionează Timbrul Monumentelor Istorice [TMI], gestionează atestarea specialiştilor şi experţilor din domeniul patrimoniului imobil, este agregator naţional pentru Enciclopedia culturală europeană [europeana.eu], elaborează dosarele de nominalizare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial, coordonează procesul de nominalizare pentru Marca Patrimoniului European.
Parteneri media: Modernism.ro, Revista Arhitectura