Dumitru Lăzărescu, pictor de firme din municipiul Craiova, s-a născut la 8 iunie 1905, în comuna Braloştiţa, judeţul Dolj. Tatăl său, Gheorghe Lăzărescu, a fost funcţionar, iar mama, Anastasia, casnică. S-a căsătorit cu Aurelia (născută Iliescu) şi a avut două fete (Ileana şi Rodica).

A fost arestat la 28 octombrie 1948 şi anchetat în octombrie-noiembrie 1948, fiind acuzat că a fost membru al unei organizaţii „cu caracter terorist” [1]: „Prin luna august 1948, la numitul în cauză a venit Nelu Pârvulescu, care i-a încredinţat un pachet cu trotil, care după câtva timp a fost predat de aceştia lui Lăpuşneanu Ştefan. De asemeni, a fost recrutat în organizaţia subversivă cu caracter terorist, de Sergiu Mandinescu, la care acesta a acceptat. Numitul a fost trimis în munţi la Mănăstirea Tismana, unde acolo a avut legătură cu Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii. A luat parte la şedinţe în mod conspirativ, atât la Tismana cât şi la el acasă, cu Sergiu Mandinescu şi Lăpuşneanu Ştefan. I s-a spus că această organizaţie subversivă este compusă din militari deblocaţi, studenţi şi diferite rămăşiţe politice.”[2]

A fost trimis în judecată în cadrul lotului Ion Carlaonţ – Radu Ciuceanu şi condamnat în 1949 de Tribunalul Militar Craiova la 1 an de închisoare corecţională pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale”.[3]

Arestat din nou la 9 mai 1959, a fost condamnat prin Sentinţa nr. 222/1960 a Tribunalului Militar Craiova la 22 ani muncă silnică.[4]

A trecut prin Penitenciarele Craiova şi Aiud (din 5 octombrie 1960). A decedat la 7 iunie 1962, în Penitenciarul Aiud.

Aiudul era o închisoare de maximă siguranţă, în care erau ţinuţi deţinuţii politici cu pedepse mari şi cei consideraţi irecuperabili. În perioada detenţiei lui Dumitru Lăzărescu, Penitenciarul Aiud era condus de colonelul Gheorghe Crăciun.

„Acesta demarase în 1959 o nouă etapă a reeducări, mai sofisticată şi mai puţin violentă, care avea drept piloni principali munca şi activităţile culturale desfăşurate în cadrul unor cluburi de discuţii. Au urmat apoi discuţiile individuale cu deţinuţii consideraţi reprezentativi. Au fost scoşi din penitenciar şi plimbaţi cu maşina pentru a vedea realizările comunismului. Momentul de cotitură pare să fi fost atunci când, adunaţi în sala mare de activităţi culturale, deţinuţii au asistat la lecturarea de către Tănase Rădulescu a autodemascării scrise de Radu Gyr. Procesul s-a extins şi în celule. Acolo, pe lângă şefii de celulă, a apărut un locţiitor responsabil de activitatea cultural educativă. Discuţiile se desfăşurau după un program prealabil convenit cu administraţia închisorii. Responsabilii din celular raportau evoluţia activităţii de convingere direct colonelului Crăciun sau locţiitorului acestuia, colonelul Ivan. Puţini au fost cei care au rezistat acestei forme de uzură psihologică, dar şi regimului de izolare şi claustrare administrat în Zarcă. Reeducarea s-a încheiat o dată cu marele val de eliberări din anul 1964”.[5]


[1] Tabel (fragment), ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 4, vol. 10, f. 37.

[2] Proces verbal, din 4 aprilie 1949, ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 4, vol. 3, f. 8.

[3] Ciuceanu, O., I, 84, 470.

[4] Fişă matricolă penală, verso.

[5] Comisia prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste din România, Raport final, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006, pp. 247-248.