Marcel Breazu

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Text Doru Ionescu

Celelalte Cuvinte, grupul rock orădean care a erupt în primii ani ’80, în perioada studenției de la Timișoara, a cântat pe instrumente făcute de Marcel Breazu, un mare meseriaș. Puțini știu că primele două discuri ale trupei au fost înregistrate cu instrumente manufacturate de basist. Am cântat la rândul meu, în ultimii ani ’80, pe o chitară re-compusă de Breazu din elemente ale unor instrumente mai vechi. Interviul a decurs în două etape, mai întâi în preajma unui concert bucureștean, apoi la Oradea, în sala de repetiții dar și în studioul unde formația a înregistrat discul „Stem”.

„În anii ’80, eram în trupa liceului Gojdu din Oradea, când chitaristul nostru, Călin Pop, avea totuși o chitară Doina, de firmă… românească, iar tobele erau și ele cumpărate din comerțul socialist. Eu mă descurcam cu diverse combinații, adică din două chitare făcusem una. Cele mai performante instrumente ale noastre de atunci erau amplificatoarele est-germane Vermona. Trupa cea mai importantă din toată zona, Metropol, funcționa tehnic datorită unui mare pasionat de electronică, liderul și basistul Viranyi Attila, mentorul meu. Așa că, atât cât mă lăsa să fur, eu aflam de la ei tot ce ținea de amplificatoare, mixere, tot arsenalul tehnic al unei trupe; altfel, rockul nu are nici o relevanță cu chitare reci, acustice… Era greu să aduci difuzoare, stații de amplificare, așa că atunci ne-am luat și noi după alții – Metropol – care își produceau singuri aparatele strict necesare spectacolelor. Foarte mult am avut de învățat de la ei, inclusiv cum să ne facem lumini. Totul era manufacturat, nimic nu era original sau scump, orice era realizabil. Trebuia să fii inventiv, să ai surse pentru  materiale. Copiam orice, dacă aveam componente electronice… doar dozele le puteai aduce peste graniță, că erau mici, pentru un instrument de producție proprie, eventual să modifici unele gata făcute. Iar primele noastre instrumente au fost de fapt modificate după nevoie, din cele cumpărate de la fabrica de la Reghin.

În liceu, trupa noastră Sonic cânta practic pe o chitară Doina, a lui Călin, o construcție interesantă, cu multe doze, multe filtre, dar incomodă… Lacune îndreptate prin modificare și adaptare: am distrus practic chitara și am trecut prin trei faze succesive de modificare, de fiecare dată obținând un instrument mai performant, până când am ajuns la altă chitară… Tot dintr-un instrument de la Reghin a provenit și basul, căruia i-am modificat forma, pe care am montat doze performante, și a ieșit ceva foarte bun, tot așa, trecând prin mai multe stadii, în funcție de nevoi. Ultima modă la chitară era un sistem tremolo, care costa foarte mult, drept care am inventat un vibrator cu piese pe care le puteam accesa. Eram deja student la Timișoara, făceam practică la Mecanică, unde aveam un maistru căruia îi datorez foarte mult; a înțeles că mă pasionează mecanica, mi-a dat cheile atelierului, așa că practic puteam face orice – la strung, la freză… Singur am confecționat piesele pentru acel tremolo al lui Călin… Am avut o mare problemă cu arcul: o legendă care a ajuns și la tine, cu acel pat de la cămin – singurul la care am găsit un arc care a funcționat cum aveam nevoie, să nu dezacordeze corzile după mânuirea vibratorului, ani de zile… Acea chitară a lui Călin a fost expusă mult timp într-un club din Reșița! A fost proiectul meu 100%, n-am copiat ceva cunoscut; în funcție de cum trebuia să funcționeze acel tremolo în teorie, am adaptat ceva foarte simplu; asta era ideea – să-l fac repede. Singura deosebire față de vibratoarele de firmă era aceea că funcționa invers la manevrare, pentru a ridica sau coborî nota.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Tobele lui Tino Iovan au fost altă provocare, trecând și ele prin mai multe stadii. La Timișoara am procurat un set de tobe de lemn străine, bune, nu de genul acelora Reghin, făcute din carton presat… Dar aveau puține elemente, pentru ce voiam noi, vreo patru, cele clasice. Dar tobarul nostru avea nevoi mai sălbatice! Așa că pe lângă acelea, am mai construit, de la zero, încă un set, din tablă inox procurată de la Oradea, de pe un șantier. De la tobele clasice am scos fundurile cu tot cu cercurile de prindere de la exterior, de fapt așa era și moda în anii ’80, să iasă sunetul mai liber, era și mai ușor amplificat… Pe acele cercuri s-au fixat noile tobe din inox, metalice, care arătau foarte bine, ziceai că așa au fost cumpărate, au ieșit foarte reușite.

Am început de la un tranzistor, de la care am ajuns să fac mixere, efecte – distortion pentru chitare, dar și microfoane, crossovere, amplificatoare finale. Totul încet și progresiv: porneam de la faza de releveu, de exemplu când un coleg îmi aducea o lampă la reparat. Desfăceam efectul, vedeam cum funcționează, desenam schema electronică… am adunat multe astfel de scheme, de la firme consacrate, am învățat destule, deci am putut face și tot felul de inovații. Iar dacă un singur efect de distorsiune nu a fost de ajuns, am făcut două în serie, pentru a ajunge la nivelul dorit. Plus pedală în chitară, acționată printr-un comutator… asta e povestea!

Pentru doze a trebuit să bobinez – marea problemă a fost cu sârma subțire, într-o carcasă ovală… Aveam un tensionator de sârmă… Până la urmă au ieșit două doze foarte bune, pe care le plimbam de pe o chitară pe alta. Nu am făcut pentru alții, nu am bobinat, doar am modificat! Pentru retastare am apelat la gâturi de la alte chitare prăpădite; nu era internet să alegi… Aveau tija asta cu care tensionai gâtul, care de multe ori nu era ok; le-am desfăcut și le-am modificat, în special chitara bas care era mult mai solicitată, datorită volumului și greutății. Acum le fac cu totul, de la zero, doar pentru mine, n-am timp să onorez comenzi pentru alții…

Mă mir că ai păstrat chitara făcută de mine… mi-aduc aminte forma, asemănătoare celei a lui Călin, am vrut să modific conturul standard, să fie mai original, gâtul e comod și acum; de obicei atunci se făceau foarte groase, nu cântai bine pe ele, eu mai schimbam profilul, era mai subțire, cum vezi… Cât despre instrumentele mele, am renunțat să mai fac chitare în anii ’90, erau destul de ieftine pe piață…”

Încă o precizare: instalația de sunet și lumină pentru concerte Actuator a grupului orădean a fost folosită în diverse concerte și festivaluri din țară, în anii ’90. Iar interviul din București a continuat după câteva săptămâni la Oradea, în atelierul lui Marcel, precum și și în studioul de înregistrări Celelalte Cuvinte…

„M-am hotărât să trec la basul cu cinci coarde, am căutat unul cu preț mai mic, dar am vrut ceva comod… N-am găsit ceva bun sub 5000 euro, și atunci m-am hotărât să fac din nou unul pentru mine, dar de la zero. Am înglobat în el tot ce mi-am dorit, să fie lejer și când cânt, cum știi cheile unui bas sunt mari și grele, ceea ce trage în jos, de unde am adoptat varianta fretless, cu acordajele jos, lângă cordar. De asemenea, acesta nu are doză magnetică ci piezo, fiecare coardă este preluată de o doză separată… A trebuit să învăț, aici e un preamplificator canadian cu multe probleme pentru doza magnetică… Uite-l pe cel nou, care va avea o doză ultraslim, cu o singură spiră, de fapt un mic transformator. Tot modificând am făcut vreo patru fretless, acum am ce mi-am dorit… dar modificările nu se termină niciodată.

Am cumpărat difuzoare pentru toate aceste boxe, nu e mare lucru dacă ai fierăstrău și niște cuie. Cu amplificarea chitarelor a fost mai greu, pentru frecvențe înalte trebuiau drivere… Secretul unei trupe cu pretenții stă și în microfon – el reproduce ce face artistul – pe care nu l-am putut fabrica, și atunci am cumpărat microfoane stricate ieftine, le reparam… Repar și acum microfoane pentru mine, am o întreagă colecție, le folosim în studio, pentru înregistrări. Unele nu au mai necesitat reparații nici peste 40 ani, altele s-au mai corodat, problema trebuia rezolvată. Acum am mașină de bobinat pentru microfoane, cu sîrmă de două sutimi de milimetru, chiar acum mă ocup de asta… nu mă plictisesc niciodată, ha ha… Iată și trusa de microfoane, cu astea preluăm chitarele acustice, tobele… Uite și bassul actual, este al doilea fretless făcut. N-am avut toate sculele, atunci am modificat o chitară; uite un material – o rășină, la noi se numea pertinax, se găsea… Ăsta e mai greu, dar nu e de chitară, suferă la variații de temperatură, se contractă sau se dilată, trebuie corectată poziția, nu chiar la fiecare concert, până la urmă am renunțat. Uite și tastatura, iar aici am leduri pe tot griful, pe care le pot aprinde când se face brusc întuneric pe scenă. De fapt, am vrut să văd până unde mă pot duce cu îmbunătățirile…”

Credite foto identificate: Marcel Breazu, Celelalte Cuvinte