Dubla pregătire profesională a Mariei Ciupe (născută în 1909, Király Mária Sarolta), la secția de artă textilă a Școlii de Artă Decorativă din Budapesta și la secția pictură a Școlii de Arte Frumoase din Cluj, i-a permis deopotrivă să activeze atât în domeniul picturii și al graficii, cât și în cel al artei textile. În calitate de lector al secției textile de la Insititutul de Arte „Ion Andreescu” din Cluj a format numeroase generații de textiliști.

Maria Ciupe face parte din acea generație care s-a luptat să ridice arta textilă la rangul de artă majoră, acolo unde îi era locul în cele mai bune momente ale sale în istoria artei. Sinteza Mariei Ciupe, constând dintr-o serie relativ restrânsă de tapiserii, a fost realizată într-o etapă târzie a carierei sale (artista avea 56 de ani în 1964 când a început seria), într-un moment în care generația mai tânără pornea deja spre ieșirea din cadrele clasice ale genului. Această sinteză personală și susținută are un loc clar în istoria artei din România, în rândul acelor opere care au restituit demnitatea genului.

Tapiseriile Mariei Ciupe parcurg o serie de stilizări ale compoziției, care părăsesc viziunea realistă. Apelând la modalități de coagulare a imaginii (prin colaj și decalcomanie) specifice avangardei istorice, artista creează compoziții concentrate în jurul câtorva motive embleme, în paralel cu stilizarea imaginii tinzând și spre reducerea narativității imaginii.
Tapiseriile sunt caracterizate de o cromatică foarte rafinată, paleta de culori tinzând de la culorile lânei și pământului până la cele sălbatice care evocă  culorile scoarțelor maramureșene.

Machetele transpuse la scara corpului uman și a spațiilor locuite nu mai sunt picturi de privit, ci devin prezențe cu care trăiești. Ele încetează să fie ferestre spre ceva, devenind mijloacele „revrăjirii lumii”, așa cum este cazul celor mai bune tapiserii ale Mariei Ciupe.