METRONOM – „Sinestezie” (fragment, 1971)
Compozitor: LIVIU TUDAN
Imagini: Adrian Valentir, Mirel Leventer
Muzică adițională: Vlaicu Golcea
Un concept video de Doru Ionescu și Bogdan Sterpu
Marea lovitură a grupului s-a consumat în 1971, la al doilea festival CLUB A, la Sala Palatului (10 – 16 mai). Dntr-un pliant de atunci, furnizat de Mirel Leventer, am adaptat pentru comentariul uneia dintre emisiunile în care am consemnat marele eveniment, cu o observație legată de anul debutului oficial, care în alte surse apare ca fiind 1967, mult mai… logic! „Înfiinţată în 1964, formaţia METRONOM debutează în cadrul emisiunii cu acelaşi nume de la Radio Bucureşti. Până în 1969, grupul s-a limitat la beat-ul comercial. În 1970 apar Ucu Bratu Voicescu la baterie (de la SINCRON) şi Liviu Tudan, basist la SIDERAL şi ROŞU ŞI NEGRU, câştigător al premiului de concepţie muzicală la festivalul CLUB A. În noua formulă, formaţia METRONOM a apărut foarte puţin în public, în special la cluburile studenţeşti, unde spectacolele susţinute de aceasta s-au bucurat de un deosebit succes. Prima confruntare cu marele public este prilejuită de acest al doilea festival. METRONOM prezintă pentru dv. o suită de compoziţii originale şi prelucrări aparţinând membrilor grupului: «Dă-mi o clipă de iubire» (Tudan), «Parodie ex.Olimpică» (Tudan), «Cred în minciuni şi poveşti» (S. Ureche), «Ea se mişcă alene» (Tudan), «Sinestezie» (Tudan).
Aceasta este o compoziţie de largă întindere cu caracter sincretic, care readuce pe scenă, într-un plan firesc superior, în concordanţă cu evoluţia artei în timp, forme primitive de exprimare ce reunesc ocazional muzica, dansul şi poezia în cadrul aceleiaşi manifestări. Deoarece publicul s-ar putea să fie mai puţin familiarizat cu acest gen de manifestare muzicală, vă oferim câteva elemente explicative de ordin compoziţional, care să contribuie la vizionarea unei cât mai bune înţelegeri.
Întreaga piesă se compune pe scheletul unui conflict dramatic declanşat între două elemente contradictorii, la redarea căruia contribuie mai multe moduri de exprimare pe plan sonor şi vizual, dând spectacolului puterea de sugestie necesară stabilirii unui cât mai complex dialog cu publicul. Este interesant de urmărit îmbinarea dintre fondul de manifestare sincretic şi forma compoziţională a piesei alcătuită conform sistemului structuralist. Spectacolul în sine se compune dintr-o succesiune aparent disparată dar care, de fapt, reconstituită în final, fixează ideea dramaturgică de fond.
Materialul sonor adus în slujba acestei idei se compune dintr-o temă de bază, expusă publicului în uvertură, şi din reluarea ei pe parcursul întregii lucrări într-o succesiune de variaţiuni. La rândul ei, uvertura este divizată în părţi componente distincte. Pe lângă tema principală, apar trei variaţiuni ale acesteia, dintre care primele sunt două prelucrări în stilul specific sincretic, iar cea de a treia aduce nuanţe din muzica aleatorică, mod de exprimare susţinut printr-o orchestraţie adecvată. Această a treia variaţiune constituie totodată punctul de legătură între uvertură şi restul lucrării. Lumina (ca element structural component) alături de muzică şi de al treilea element (cel ilustrativ vizual) vine în sprijinul definirii caracterului întregii lucrări, conturând şi rezolvând în final conflictul dramatic.
Componenţa formaţiei: Ucu Bratu Voicescu, Liviu Tudan, Alexandru Ureche – chitară, Nicolae Enache – orgă şi oboi, Gheorghe Mihai – clarinet, Theodor Simion – trombon, Marcel Peţanca – trompetă, Ion Olteanu – corn, Georgeta Săndulescu – soprană, grup de mişcare scenică. Fragmente din «Sinestezie»: «Piesă pentru solist vocal» / «Ea se mişcă alene» / «God».”
Într-un interviu – pentru emisiunea „Remix” din 2001 – cu Liviu Tudan, am abordat şi momentul METRONOM, mai cu seamă că el a survenit imediat după colaborarea sa cu ROŞU ŞI NEGRU la Iaşi, una dintre figurile cheie ale întregului rock românesc: „Nu am înfiinţat, ci am refăcut o trupă – METRONOM – cu fraţii Ureche, Ucu Bratu Voicescu, colegi suflători şi am compus o altă lucrare, pe gustul meu de-atunci – «Sinestezie» – cu lumină, mişcare; era o operă, dacă nu mai mult. Am venit cu ea la al doilea festival CLUB A, la Sala Palatului şi am rupt gura târgului: premii grămadă, eu nu mai ştiu ce-am luat, premiul I ca vocal şi II ca basist sau invers. Numai că tocmai bine s-a întors Ceauşescu cu ideile alea cretine şi toate vizionările care au urmat s-au terminat prost, lucrarea ne-a fost interzisă, fiind considerată fascistă, iar înregistrările din radio şterse. De ciudă, mi-am strâns partiturile şi le-am dat foc!”
Într-un interviu despre Casa de cultură a studenților din București, jurnalistul Andrei Partoş mai ridică puţin cortina de peste evenimentul petrecut cu atâţia ani în urmă: „Am participat la «Sinestezia» făcând mişcarea scenică şi recitative, cu alţi colegi psihologi. Liviu, fiindu-ne prieten, apelase la noi. A fost un moment special. Şi în Casa Studenţilor a fost vizionare pentru că ar fi trebuit să plecăm în Polonia şi Germania. Ălora le-a placut foarte mult lucrarea, în barul de sus s-a ţinut vizionarea. Au venit cei de la Ambasadă. Iar după ce s-a luat hotărârea că s-a terminat cu plecările, Liviu Tudan s-a dus şi a dat foc partiturii. Deci, legat de singura mare operă rock românească, nu există nici cea mai mică dovadă că a existat. Pentru că Ceauşescu a zis să nu mai plece nimeni. Avea şi multe conotaţii religioase lucrarea. S-a discutat mult despre asta, dar nu în presă – în presă nu se putea. Oricum, a fost o dramă pentru un om care a creat asta, şi pentru noi, care am sperat să plecăm cu echipa şi să rupem gura târgului în două ţari care erau de orientare catolică şi cărora le-a placut foarte mult această lucrare, a fost momentul ’71.”
Liviu s-a dus dintre noi în 2005, cu dorința să revină la lucrare şi să reînregistreze măcar câteva fragmente… pe baza unor partituri regăsite, altele decât cele arse. În ultimii ani, arhivele au scos la iveală două fragmente din opera rock, înregistrate în condiții de studio, unul interpretat de Tudan în engleză, iar celălalt în limba română! Piese deosebite pentru Arhiva Muzeul Rock din România.
Text de Doru Ionescu