Mituri fundamentale ale românilor în muzica rock–folk

text Doru Ionescu

Încă de la debutul genurilor rock și folk, aceste noi muzici – crescute spectaculos în marile centre studențești – au fost însoțite de texte cu valoare literară intrinsecă. Fie originale, fie preluate din literatura română, fie prelucrate din folclor, acestea au vizat nu o dată miturile fundamentale, în primul rând acelea ale românilor.

În a doua jumătate a anilor ’60, primul grup cu creații semnificative în direcția acestui studiu a fost Olympic ’64. Prin solistul Dorin Liviu Zaharia, muzicienii bucureșteni au prelucrat și s-au inspirat din filonul tradițional; în particular, lucrarea conceptuală din 1971 – „Karma Kaliyuga“ – a fost inspirată din mitologia universală. Cu prea puține înregistrări rămase, formația excelează însă prin poeziile solistului (multe folosite în muzică), publicate în 2015 de editura Eikon în volumul Dorin Liviu Zaharia – „Anarhetipul… sau un frate tânăr“ (coordonat de subsemnatul împreună cu soția lui Zaharia, Magda Soare).

Din 1971, Phoenix se reinventează stilistic la Timișoara, explorând zona de obiceiuri și cântece tradiționale din vechime, apelând la studii folcloristice, antologii de folclor arhaic de la Conservator ș.a. După un prim LP de succes „Cei ce ne-au dat nume“ (conținând hitul „Negru Vodă“ povestind despre ctitorul localității Argeș, viitoarea ctitorie a lui Neagoe Basarab), formația compune un întreg spectacol, gândit ca o operă rock – „Meșterul Manole“, inspirat după mitul românesc cu același nume. Textierul Victor Cârcu și scenograful Valeriu Sepi au pus cap la cap ideile muzicale, într-un format foarte modern în epocă, teatru-rock (spectacol-colaj, rodat în piesa de teatru studențesc „Țiganiada“ jucată într-un turneu, cu regizorul Diogene Bihoi). Dosarul întocmit spre aprobare de muzicienii rock dispare în sertarele cenzurii, rămânând o singură compoziție înregistrată pe un disc mic Phoenix. („Meșterul Manole – uvertură“, 1973), reînregistrată pentru discul „În umbra marelui URSS“ (2000).

Interviuri ulterioare au localizat și influența – balada „Monastirea Argeșului“ culeasă de Vasile Alecsandri. Ideea este reluată de scenaristul și regizorul (stabilit la Karlsruhe) Victor Cârcu după patru decenii, publicând la Haidelberg, editura Wa-Ro, o broșură – libret (incluzând și două schițe scenografice ale lui Sepi), care ajunge și în mâinile unuia dintre compozitori – Josef Kappl. Plecat din formație, acesta scrie în nume propriu o operă rock simfonic în trei acte, pe versurile lui Cârcu, pusă în scenă cu același nume. Cu o participare de senzație a 90 de muzicieni sub egida Filarmonicii „Banatul“ din Timișoara, lucrarea a fost prezentată în 30 noiembrie 2013 și reluată în Anul Centenar 2018. Din păcate, nici în acest caz nu se poate asculta lucrarea integral, dar există piese disparate cântate cu grupul Pasărea Rock (cu alți doi membri Phoenix, Mircea Baniciu și Ovidiu Lipan Țăndărică, uneori și cu ManiNeumann). Cronologic, prima dintre ele, inspirată de balada citată mai sus, este „Pe Argeș în jos“, publicată și pe disc single. Compozitorul speră și astăzi să găsească un producător interesat de înregistrarea lucrării care există integral în partitură!

La rândul său, liderul Phoenix, Nicolae Covaci, a revenit în țară cu ideea unei opere rock – „Ante Miorița“ – plecând de la o variantă sârbească a baladei „Miorița“ (aflată de acesta pe Valea Timocului), în care ciobanul nu se împacă cu gândul uciderii sale, ci se aliază cu câinele pentru a lupta cu ceilalți doi confrați care îi vor moartea. Lucrarea, care intenționează să demoleze gena mioritică a românilor, a rămas în stadiul de proiect. Personal, am primit în variante demo câteva piese înregistrate / orchestrate de chitaristul Cristi Gram după un cantonament acasă la Covaci (în Spania), folosite parțial în emisiuni documentare despre Phoenix. Descoperind influențe celtice în folclorul vechi din Transilvania, căutând să spună povestea primului mileniu de după Christos, fără a abandona vestigiile precreștine, Nicolae Covaci îmi declara în 2000, într-un interviu acordat în timpul turneului de lansare a unui nou disc:

„Eu nu acuz «Miorița» într-un fel sau altul, ci acuz interpretarea baladei. Sigur că nu toată masa de români se identifică cu «Miorița», pentru că presupun că 70% nici nu cunosc balada. (…) Nu știu câți din popor o știu așa cum o cunoaștem noi. Deci, e vorba de intelectuali, care și-au făcut părerea lor, au înțeles ce au vrut ei să înțeleagă. Din păcate, există niște fenomene general valabile – ca acel fatalism cuprins în baladă – niște aspecte care pe mine m-au deranjat și pe care vreau să le atac, în dorința mea de a îi scutura pe niște adormiți care consideră că totul vine de sus. Soarta ne-o facem cu mâinile noastre, nu ne face nimeni soarta. Sau, așa cum este deja planificat, soarta noastră este pusă deja pe hârtie de alții. Noi habar nu avem ce ne vine pe cap. Eu am «mirosit» niște lucruri, având alte posibilități, dar încă sunt convins că dacă românii ar fi mai trezi și mai bine intenționați și s-ar respecta mai mult, ne-ar merge mult mai bine. Nu te fă frate cu dracul până treci puntea! Capul plecat sabia de fapt îl taie!“

Neapărut oficial, dublu-albumul „Cantafabule“ (remixat și adăugit după 1990), prezentat în turneu în 1998, conținea introducerea „A oilor. Semnal din bucium. Bocet“ cu trimitere directă la Miorița, inclusiv în proiecțiile realizate de Andrei Ujică. Nicolae Covaci a mai dat declarații de-a lungul anilor, anunțând la fiecare reînnodare a epopeii Phoenix o posibilă reluare a conceptului „Ante Miorița“. O poveste a poveștilor care să înglobeze prima cultură cunoscută de la Babilon, prin egipteni, prin greci, prin romani, prin toate popoarele care s-au abătut peste spațiul carpato-danubiano-pontic, de-a lungul secolelor. De fiecare dată, precizând că e vorba de o reinterpretare a baladei, o încercare de a schimba destinul tragic, auto-asumat, al ciobanului care își așteaptă „nunta“ (moartea), împăcat cu sine și soarta. „Am găsit o variantă extraordinară la granița cu sârbii. Când Miorița asta fermecată îi povestește (stăpânului) ce are să i se întâmple – căci ea a trecut prin toate civilizațiile, e un fel de «highlander» – și îi spune: «Vezi că diseară o să ți se întâmple cutare lucru…», ciobanul nu mai zice: «Spune-i mamei mele că m-am căsătorit și la nunta mea a căzut o stea…», ci se întoarce către prietenul lui cel mai bun, câinele, și îi zice: «Diseară ne-om bate!» Și îi dă cap în cap pe ăia. Asta este «Ante-Miorița».“

Basistul și solistul vocal Liviu Tudan, rămas în amintirile melomanilor români în primul rând ca liderul grupului Roșu și Negru, un maestru al lucrărilor conceptuale rock („Fool Prayers“,„Sinestezia“,„Călătorie înlăuntrul nostru“), are două apropieri semnificative de miturile românilor. Prima a rămas doar în amintirile martorilor oculari (cca 1975 – „Meșterul Manole“) și pe câteva secunde de imagini fără sunet, în arhiva Cineclubului A. A doua, din 1978, este o lucrare semnată alături de chitaristul Ladislau Herdina, liderul Progresiv TM, atunci când au adunat super-grupul Unit Progresiv TM Roșu și Negru. Spectacolul presupunea în momentul compunerii șapte acte, având prevăzute costume etc, după cum declara într-un interviu „Remix“ regretatul baterist Ion Cristian „Călare“. Din păcate, „Zburătorul“ (pe versurile unui poet dispărut de tânăr – Adrian…, cum își amintea parțial solistul Harry Coradini) nu a putut fi înregistrat și pe disc… Din fericire, versurile au putut fi recuperate din cuprinsul unui concert (celălalt chitarist, cu un aport important în orchestrații, a fost Florin Ochescu; la tobe a mai figurat Dumitru Bădilă). Astfel că în 2020, două dintre piesele discului cenzurat au fost reînregistrate cu versurile originale, în proiectele Rockul Carantinei (de studio) respectiv Retro Rock (live).

Bucium, grup și concept istoric metal-rock bucureștean (un fusion cu un evantai de influențe progressive, ethno, ambiental, metal și simfonice), concept fondat încă din 2000, dar ieșit pe scenele underground abia din 2004. La baterie, începând cu 2005, eroul rocker de la Colectiv, Adrian Rugină! Personajele din legendele populare au prins viață pe un prim album intitulat „Voievozii“, urmat de discuri cu o prezentare inedită în toată muzica românească! Interviu cu liderul Andi Dumitrescu (autor concept, chitarist și solist vocal), filmat pentru o ediție special Remix difuzată de TVR 3 în Anul Centenar, chiar în 1 Decembrie 2018:

„Abia prin 2004 am ieșit într-un prim concert cu acest concept. Vizam spiritul românesc în diversele lui forme manifestate din vechime, fiind mereu atrași de scrieri populare, mistice, trimiteri ezoterice… Am căutat foarte mult în legende, basme, doine; cred că acest univers – de fapt fantastic – al basmului românesc definește o parte din sufletul colectiv al românilor. Cu cât aflam mai multe, cu atât se dovedea mai interesant. Ăsta e conceptul, simplu – să aducem în actualitate, prin piesele noastre, aceste povești, mituri, basme, legende… Și de la început am căutat câte o temă – nu avem albume epice, dar scopul e clar, acela de a construi un mini-univers al acelei teme. Și am extins, unind toate temele legate de o anumită perioadă, în acest spațiu geografic: o linie care care pleacă, de exemplu, de la sacerdoții daci și ajunge la voievozi. Nu ne-a interesat dacă și cât este de reală informația, nu vrem să intrăm nici în acel extremism dacic… Iată DVD-ul «Live în codrul ascuns»… Noi avem un singur scop – concertele -, live trebuie să fim cunoscuți, percepuți. Vrem să purtăm publicul în vis, într-o călătorie asociată cu copilăria în care triumfau basmele fantastice, la care aveam acces doar prin imaginație.“

Dacă „Voievozii“ a fost, stilistic vorbind, un disc destul de dur muzical (care s-a bucurat de reacții pozitive, inclusiv în comunitatea moto, un folk-metal cum e cunoscut genul între fanii rock), următorul disc „Miorița“ e unul liniștit, la audiția căruia să poți adormi, care curge, într-o călătorie cu ritmuri lente. Total liber în compoziții și ideatică, Andi a constatat că oamenii pot fi speriați de versuri populare asociate cu folclor contemporan de calitate îndoielnică, cu o referință slabă spiritual, o temere apărută în primă fază. Delimitându-se, a preferat o zonă mai puțin comercială… „Miorița“ readuce doine populare, create și modificate de-a lungul secolelor de oameni care au existat, lăsând deoparte ipoteze și controverse istorice. A căutat să dezvolte ce au simțit acei creatori anonimi acum sute de ani: „Iată ce a rămas de pe urma lor, vrem să aducem sentimentele unor strămoși necunoscuți, cu care noi rezonăm, care ne definesc spiritual în devenirea noastră.“ După „Miorița“ din urmă cu trei ani, la sfârșitul anului 2020 a fost definitivat un nou album discografic (anunțat pentru primăvara următoare), în aceeași notă concepțională (de astă dată inspirată din viziunile astrale ale românilor) – „Zimbrul alb“ – cu cel mai recent video-single „Vânător“.

Dacă Mitul Zburătorului apare în diverse exegeze ca posibilă inspirație pentru „Luceafărul“ eminescian, atunci e musai de menționat aici opera rock online „Lucifer“, lansată în 15 ianuarie 2020 de compozitorul (baterist și claviaturist, ex Taine) Adrian Tăbăcaru împreună cu o echipă de încă 23 de soliști, instrumentiști, graficieni etc. Dificultățile de a pune în scenă lucrări conceptuale gen operă rock / musical în România, respectiv costurile unei producții în sens clasic care au oprit în trecut stagiunile, au fost ocolite de muzician prin varianta inedită (și cu alte avantaje!) a unui film muzical animat:

„Mi-am dorit de mult o lucrare amplă pe versurile lui Mihai Eminescu, nu o simplă melodie. După un research de un an, l-am redescoperit pe poet, și oricât am ocolit acest poem, nu am putut găsi altceva peste el. Pasul următor a fost să caut o versiune în limba engleză, pentru că Eminescu merita să fie mai bine cunoscut în lume. M-am oprit la aceea realizată de Dimitrie Cuclin; nu doar pentru că aparține unui compozitor și filozof, ci pentru că am rezonat mai bine, are și un anumit ritm potrivit muzicalizării…“ Realizările lui Tăbăcaru au trecut în ultimul deceniu granițele genului metal-rock, căutând fuziunea cu alte genuri de muzică, dar și cu alte arte. Iar „Lucifer (a rock opera)“ a fost gândită de la bun început pentru o postare youtube, pentru care a trebuit să reducă poemul la dimensiuni acceptabile (păstrând esența), ajutat de Anișoara Moraru (profesoară de limba și literatura română).

„Când lucram, știam ce voce voi alege pentru fiecare partitură, cu cine voi colabora: aceea se potrivește cu structura acelui artist, cealaltă cu altul. Iar peste toate, pentru partea de video, nu puteam să îl văd decât pe Costin Chioreanu, recunoscut și peste hotare pentru colaborările sale cu formații mari. Costin avea de adăugat peste muzică un layer important de emoție!“ Filmul lansat în Ziua Culturii Naționale, difuzat și de TVR 3 în seara premierei, îi are pe cei 24 de coautori de descoperit pe genericul de final, dirijați de Adi în studiouri, aici sau în Suedia (masterizarea audio), pe un libret de Ioana Ieronim. Dacă instrumentele electrice aparțin membrilor grupului Taine, soliștii și ceilalți instrumentiști vin din mai multe genuri muzicale, iată câțiva: Eugen Brudaru (Hyperion), Alexandra Maria Hojda (Cătălina), Răzvan Krivach (Cătălin), Laura Mihăilă, Olimpia Mălai, Adrian Buciu, Sebastian Burneci (iar actorul narator, Andrew Pleavin, din filmul „300“)…

După jumătate de an, s-au strâns ecouri numeroase, multe din străinătate (ceea ce își dorea compozitorul dintru început), entuziamate. Iar relaxarea de după starea de urgență a oferit – neașteptat, în anul pandemiei – oportunitatea a două concerte, în cadru festivalier (la „Sibiu Opera“ respectiv gala „Posada Rock“, București)! Nu a fost o desfășurare de forțe în sens clasic (ca pe coloana sonoră), dar soliștii principali și trupa rock, plus filmul care rula în proiecție, au urcat proiectul pe o treaptă importantă, mai aproape de visul lui Adi, intervievat pentru emisiunea„Remix“.

„După cinci ani obsesivi pentru mine, am lăsat-o deoparte, să-mi eliberez mintea. Nu sunt sigur că voi continua în zona asta… Cred că a fost mai mult o descărcare emoțională, decât intenția de a compune o operă muzicală. M-am vindecat pe mine în primul rând… Dar da, îmi doresc să punem în scenă această operă – cu actori, muzică, decoruri, într-o variantă integrală a poemului, pentru că strofele sărite pot fi ușor recitate între piesele muzicale.“ O nouă reprezentație este anunțată pentru vara anului 2021, pe scena unui mare festival rock internațional de la Sibiu: „Artmania“!

Post scriptum: Compoziții disparate, numite „Miorița“, există la artiști din mai multe epoci, de la la grupul etno-rock Sincron la folkiștii Mihai Munteanu și Mihaela Popescu (ilustrând poezia lui Lucian Blaga). „Ana lui Manole“ (Mirela Atudorei / Adrian Păunescu) este probabil cea mai popular compoziție folk, datorită Cenaclului „Flacăra“. Mitul Zburătorului a figurat printre subiectele grupului Catena, iar cel al Meșterului Manole apare sugerat la Celelalte Cuvinte în piesa „Fântâna suspinelor“ (introdus de „Ceas târziu“, pe primul album din 1987). Proiecte punctuale, de urmărit cu speranța dezvoltării ulterioare: Dac’Art ori Ashaena. De-a lungul deceniilor, au mai existat raportări sau încercări de a povesti muzical mituri ale românilor, cu documentări serioase, apropiindu-se și de Mitul etnogenezei românilor –Traian și Dochia. Dar și de universul dac integrat în evul antic: albumul discografic Sfinx – „Zalmoxe“ (din păcate cenzurat față de compozițiile inițiale pe versurile poetului Adrian Hoajă), ori opera discografică a timișorenilor Negură Bunget, coordonată de regretatul baterist și compozitor Gabriel Mafa, continuată de proiecte ale altor membri ai formației.