Dragoș Morărescu, pictor, grafician, arhitect (1923-2005)
Dragoș Morărescu s-a născut la 6 octombrie 1923 în București. La vârsta de 20 de ani participă deja la Salonul Oficial de Arte Decorative ce avea loc la Ateneul Român.Între anii 1944 și 1947 studiază la Academia de Belle-Arte; fiind preocupat de Istoria artei creștine – a urmat cursurile de istoria artei paleo-creștine ținute de Ion D. Ștefănescu la Facultatea de Litere – în același an 1947 absolvă Școala Superioară de Artă Bisericească.În paralel a urmat și cursurile Facultății de Arhitectură București pe care o absolvă în 1949. Diploma de arhitect o obține, însă, abia în 1954.A folosit cu ușurință o mare varietate de tehnici: pictură de șevalet, linogravură, desen, pictură murală în tempera și frescă, guașe, litografie, cerapastel, sculptură în foaie de metal.Principalele teme abordate în lucrările sale au fost:
- București – aspecte de ieri și de azi
- Metamorfoza formelor
- Mitologii autohtone
- Peisaje și destine românești
- Personalități ale spiritualității românești
Muzee și colecții faimoase din România, Franța, America, Italia, Japonia, Grecia, Austria, Germania, Spania, Portugalia, Canada, Australia au în expunere permanentă lucrări de Dragoș Morărescu.Valoarea artistului este unanim recunoscută pe plan național și internațional, dovadă includerea sa în: Ex-Libris-Ėnciclopédie bibliographique de l’art de l’ex-libris contemporain, vol. X, 1990; Enciclopedia artiștilor români contemporani, vol. I, Ed. Arc 2000, 1996.
“Am ajuns să fac poezie datorită faptului că nu aveam alt material la îndemână. Ca pictor, ca gravor, ca desenator aveam hârtie, creion, culoare, o placă pe care să o gravez, dar în închisoare unde îți lipsea absolut totul nu erau decât gândurile tale și limba pe care o cunoșteai. Astfel, la presiunea aceasta extraordinară care se exercita asupra mea, asupra noastră, am ajuns să ridic o barieră în jurul meu închizând ochii, toată ziua sau noaptea și să dau simțirii o anumită formă prin cuvânt. Am ajuns să modelez cuvintele, să le cântăresc, să le potrivesc pe calapodul unui sentiment, a unei stări și să le memorez și astfel ele au devenit cu timpul un fel de mătănii pe care trebuia să ți-le proteguești pentru ca să nu le uiți. Acest lucru mi-a fost de mare, mare ajutor fiindcă au constituit pavăza mea în fața sorții.”
Dragoș Morărescu a făcut doi ani de detenție politică în timpul regimului antonescian și șase ani în perioada dictaturii comuniste pentru vina de a fi publicat, în 1941, volumul de versuri Cuiburi de lumină al poetului legionar Valeriu Cârdu. Avea doar 17 ani și nu a bănuit nicio clipă că decizia de a tipări o carte interzisă avea să-i schimbe întreaga viață. După 14 ani de libertate, timp în care a absolvit cursurile Facultăților de Belle Arte și de Arhitectură și a participat la mai multe expoziții personale și colective, reușind să-și facă un nume în arta plastică românească, Dragoș Morărescu a fost din nou arestat și închis, în baza vechii condamnări antonesciene. Plătea, din nou, pentru vina de a fi tipărit, la 17 ani, o carte interzisă.
surse:
Amintiri din temniţele comuniste – DRAGOȘ MORĂRESCU
Fișele matricole penale din AANP
