Text de Doru Ionescu

Precum interpretarea mot-a-mot a termenului, muzica Rock & Roll s-a rostogolit şi a zguduit lumea începând din anii ’50! Un pas… adăugat peste blues, R & B, country & western, făcut atât de cântăreţii albi (Elvis Presley, Eddie Cochran, Gene Vincent, Buddy Holly, Cliff Richard) cât şi de către cei afro-americani (Chuck Berry, Little Richard, Fats Domino). Dansul modern (împotriva vechilor canoane) a facilitat emergenţa mondială a noului curent muzical, numit mai întâi Beat, apoi – găsindu-şi identitatea – Rock.

Muzica rock a apărut în România în vremea comunismului, într-un anumit sincronism cu lumea liberă. Anumit în sensul în care pe moment a fost imitație, dar peste decenii perioadele apropiate de timp se contopesc. Dincolo de toate acestea, nu o dată, noii instrumentiști și soliști români au inovat, independent de colegii de (nouă) breaslă din restul lumii. Cu o particularitate esențială, pe care o reafirm: De la bun început, cenzura a afectat dezvoltarea muzicii rock, sfârşind – în ultimii ani ’80 – prin a o marginaliza şi prin a-i construi o imagine public / oficială falsă. Din fericire, sistemul nu a fost perfect şi mulţi dintre activiştii culturali au găsit breşe pentru a-i lăsa pe muzicieni liberi să se exprime. Cluburi de tineret, concerte, emisiuni de radio şi de televiziune trăiau febra unei muzici noi, un fenomen care îi dezlănţuia pe tineri. Detaşarea de muzica uşoară tradiţională era evidentă…

Câteva dovezi au fost oficializate, în special după venirea la putere a lui Ceaușescu, care vreme de câțiva ani (1965 – 1971) a lăsat libertăți noii culturi, cu multe importurile occidentale. Este cazul unor discuri Electrecord care au publicat preluări după trupele în vogă din lumea liberă unor formații precum Cometele, Entuziaștii, Sincron, Phoenix. De asemenea, Arhiva Multimedia TVR găzduiește filmări (folosite din plin în emisiunile „Remix”) cu încă alte grupuri șaizeciste, de exemplu Sfinx. De altfel, au concertat la greu soliști și grupuri din străinătate (cazul jazzmanilor americani este notoriu, începând cu Louis Armstrong în 1965), culminând cu cele patru festivaluri pop „Cerbul de Aur” (1968 – 1971). Cu încă o punctare esențială, în lipsa unor programe radio-TV naționale (până la apariția lui Cornel Chiriac la Radio București): în 1962, în cinematografele româneşti (apoi și la TVR) a rulat filmul „The Young Ones” cu grupul The Shadows. Într-o epocă în care televiziunea nu era foarte răspândită, acela a fost filmul care i-a influențat decisiv pe pionierii șaizeciști ai rockului și folkului românesc să meargă înainte!

Rockul – genul care a schimbat fața muzicală a lumii din anii ’60 încoace – nu se putea naște fără sonoritățile chitarelor electrice. Plus tobe amplificate în exces, sintetizatoare cu sunete venite parcă de pe alte planete… O altă paradigmă muzicală, dar și o stare, cu un mesaj care a rostogolit lumea la vale… sau spre înălțimi! Iar în România comunistă, spre deosebire de lumea liberă, totul s-a complicat când ai noștri au dorit să cânte pe noile instrumente electr(on)ice. Fără importuri ori o producție locală profesionistă, rockerii muzicieni și-au construit singuri cele necesare, reinventând practic de la zero adevărata industrie din occident. O poveste care a continuat, punctual, până după Revoluția Română.