Invitat: Doru Apreotesei – claviaturi
Horea Crișovan – chitară & voce, Flavia Hojda, Pavel Ulici – voci principale sau adiționale, Dănuț Blaga – bass, Florin Cvașa – tobe
Ovidiu Novac – producție video
POST SCRIPTUM – o existență de câțiva ani (în formula și cu repertoriul de pe discul LP), dar cu rezonanțe puternice pe scena românească jazz și rock. Un PS la o misivă lungă și bogată în conținut – aceea a jazzului timișorean -, care a dat atâția reprezentanți de soi, de la Richard Oschanitzky încoace. Între ei, Bela Kamocsa, liantul (nu numai muzical) al atâtor generații de instrumentiști și melomani, iar pentru Doru Apreotesei nu știu dacă eu sunt în măsură să vorbesc cel mai bine sau… Horea Crișovan, cel care a adus piesa „Mireasma nopții“ în proiectul Rockul Carantinei. O baladă în premieră, deși nu sunt tocmai mulțumit de termen, pentru că remake-ul echipei timișorene strânse de „șeful de proiect“ plutește peste terminologia inventată oricum în alt veac. Sau – în viziunea lui Mihai Plămădeală pe site-ul muzicisifaze.com – „slow, muzical vorbind, care aduce cu un imn din perioada hippie de sfârșit, în care se fac simțite vagi elemente progressive cu nimic mai prejos decât cele din Occident.“
La început a fost combo-ul marelui pianist Paul Weiner, care la un moment dat s-a redenumit GRAMOFON – titulatură celebră în concerte și festivaluri jazz (la limita jazz-rock, atunci când claviaturile electronice au făcut switch-ul). Iar când acesta a dispărut în Occident, în 1977, urmat la scurtă vreme de bateristul Puba Hromadka, cel care a dus mai departe stindardul a fost basistul Bela Kamocsa (colaborând în continuare cu Liviu Butoi și Tiberiu Ladner). Dupa ce Doru Apreotesei a apărut la claviaturi, iar Miși Farcaș la tobe, schimbarea muzicii din mers a adus și o nouă titulatură – POST SCRIPTUM -, Mircea Marcovici substituindu-l pe Bela Kamocsa la bass, cu apariția lui Dan Ionescu (ajuns pentru mine cel mai bun chitarist român de jazz, după plecarea lui Radu Goldiș)… de la jazz-rock la fusion!
1981 a fost anul POST SCRIPTUM, acela în care grupul cu o nouă identitate stilistică / sonoră participa la cele două mari festivaluri – de jazz de la Sibiu și „Club A“ de la București. Formula s-a stabilizat cu Toni Kuhn la chitară, Emil Zoltan la saxofon, Tiberiu Ladner – cealaltă voce, plus percuție. Invitația Electrecordului de a scoate un disc a dus fuziunea mai departe, spre pop-jazz-rock, cu influențe progresive. Și iar m-am încâlcit în termeni, cum să alături atâtea cuvinte cu greutate unei singure trupe? Dacă veți asculta discul LP survenit la puțin timp, cu piese compuse / refăcute în câteva luni, poate îmi veți da dreptate. Una dintre cele mai bune producții ale Electrecord-ului, apărută în vremea directoratului lui Vasile Șirli, cu o variantă și în limba engleză – PS erau maximi, cu riscul ieșirii din grațiile puritanilor jazz! În vara următoare, în timpul filmărilor la filmul „Melodii la Costinești“, SFINX și Doru Apreotesei se întâlnesc, iar din toamnă Doru cântă cu aceștia la claviaturi, alături de Erwin Surin.
Doru Apreotesei: „Când am ajuns la GRAMOFON, trebuia să particip la compoziţiile trupei, ca pianist. Lumea zicea că jazzul grupului s-a schimbat prin venirea mea… pentru că eu l-am învăţat pe parcurs.(…) La POST SCRIPTUM a fost ceva asemănător – voiam să cântăm pop, dar eram influenţaţi de ceea ce făcuserăm înainte. Nu exista o regulă când lucram piese noi, totul venea de la sine, nouă ni se părea normal. De fapt, ne-am lansat la festivalul Clubului A din 1981, cu un jazz – rock, apoi ofertele au început să vină. Discul nostru LP sună mai comercial – l-am făcut aşa pentru că deja aveam turnee în care acompaniam câţiva solişti şi trebuia să evoluăm de fapt în faţa publicului lor: Mirabela Dauer, Aurelian Andreescu, Dan Spătaru. Ne-am simţit extraordinar în turnee, dar muzical eram două tabere diferite.”
Două vorbe în plus despre originea piesei „Mireasma nopții“, care a avut mai multe… încarnări. Compusă de Doru la 14-15 ani, făcea parte dintr-o suită instrumentală, colaj din mai multe teme, în tempo rapid, care suna cumva etno. Apoi a căpătat și voce, după un text dintr-un anonim popular, prelucrat cu Marian Odangiu, ajungând o baladă cântată în premieră de PRO MUSICA (la fel ca și „Un cântec veșnic nou“ – inițial „Un joc de Anul Nou“, cum își amintește Ilie Stepan). Acesta din urmă i-a compus o a doua parte, un fel de bolero, la modă atunci. Grupul maxi-folk timișorean (sau folk plus) era format în 1974 din Ilie Stepan, Doru Apreotesei, Doru Eugen Iosif, Perin Boian și frații Erlend și Dixie Krauser, plus colaboratorul Miși Farcaș. Melodia a fost cântată de Stepan / Apreotesei / Iosif la sfârșitul anului 1974, la Teatrul „Ion Creangă“, în cadrul Cenaclului „Flacăra“ și i-a atras atenția lui Adrian Păunescu, care s-a interesat de versuri. În primăvara următoare, în formulă completă, PRO MUSICA o cântau din nou într-un concert deosebit, acela al deschiderii Sălii Polivalente din București, alături de FFN, CATENA ș.m.a. Anul 1975 avea să fie însă și capătul primei perioade – folk – PRO MUSICA. În forma cunoscută POST SCRIPTUM, melodia a beneficiat și de un videoclip TVR, din păcate încă nedescoperit.
Emisiunea „Remix” din urmă cu doi ani a pus la un loc colaborări ale membrilor grupului cu Aura Urziceanu, Mircea Baniciu, Alexandru Andrieș ș.a. Cel mai important, a scos la iveală o serie de filmări realizate de cameramanul TVR Cristian Muller în noiembrie 1981, la Bâlea (înmânate de acesta cu puțin înainte de a pleca dintre noi), ultimele semne ale componenței care a înregistrat discul. POST SCRIPTUM a continuat să cânte fără Apreotesei (care din decembrie a plecat cu SFINX în Belgia, până în vara următoare), încet – încet membrii grupului au abordat și alte conjuncturi, sau cum se spune acum – proiecte. Discul a rămas nu doar într-o carte de onoare a muzicii românești, ci și foarte greu de găsit.
În 2005, Apreotesei (stabilit în Suedia) a cântat pe scena Festivalului de Jazz de la Gărâna (manifestare inventată în anii 90 de foștii membri GRAMOFON), reamintind și piese POST SCRIPTUM, cu Farcaș (stabilit în Germania) și Kuhn din formula de aur. Astăzi, Ladner trăiește în Israel, iar Apreotesei se împarte între România și… Thailanda. Din păcate, Mircea Marcovici și Emil Zoltan au trecut în neființă. Adevăratul revival POST SCRIPTUM s-a săvârșit la finalul lui 2019, la Gala de Blues Jazz „Kamo“ (30 noiembrie, Timișoara), cu cei patru componenți clasici, Victor Miclăuș – bass, Johnny Bota – contrabas, vioară și Nicolas Simion – instrumente de suflat. Un program împărțit stilistic între direcțiile care au adus atâta bucurie melomanilor din anii 70 – 80, inclusiv piese noi (una cu conotații speciale – „Blues pentru Lică”, în memoria lui Vasile Dolga).
M-am bucurat enorm când Horea Crișovan a intrat în Rockul Carantinei cu „Mireasma nopții“ (îi propusesem inițial altceva, dar s-a uitat spre Timișoara:); el a fost aproape de Doru Apreotesei și POST SCRIPTUM, atunci când au repetat pentru reunirea din 2019. Într-un interviu care va fi pus în pagină în toamnă, într-o ediție specială „Remix“, el contabilizează de câte ori a adormit în copilărie pe această melodie, ce răspuns frumos la întrebarea „De ce?“! După ce a cântat alături de claviaturist în STEPAN PROJECT ori PRO MUSICA atâția ani, o încercare inedită de a se identifica cu o muzică ce îi este clar apropiată de suflet, dacă mă gândesc la evoluția muzicală în timp a chitaristului; viziunea orchestrală a remake-ului este cea mai bună dovadă. Cu echipa flexibilă de la VANDERCRIS și cu participarea extraordinară a compozitorului Doru Apreotesei (din Thailanda!), un tribut al timișorenilor pentru un supergrup concitadin, care ar fi trebuit să ne încânte mai mulți ani. Altfel, o superbă retrocedare din istoria atât de complicată a rockului românesc. Dar atât de frumoasă.
Post Scriptum disc 
Post Scriptum