Codruț Croitoru – voce & claviaturi, Toni Dijmărescu – chitară, Mugurel „Meghi“ Coman – pian & claviaturi, Iulian Vrabete – bass, Edi Petroșel – tobe
Gabi „Pipai” Andrieș – mixaj, Iulian Vrabete – producție muzicală, Or Media – producție video
Unul dintre puținele discuri-concept ale rockului românesc de până la Revoluție, precursor al metalului simfonic de peste decenii. O formulă de supergrup (Liviu Tudan – voce, bass, pian, Ladislau Herdina – chitară, Harry Coradini – voce, Florin Ochescu – chitară, Ion Cristian – tobe) sub egida timișoreană celebră, care a funcționat la puțin timp după reinventarea bucureștenilor din 1977 (episodul cu fuga Phoenicșilor și înlocuirea lor pe afiș în ultimul moment, la sugestia organizatorului Aurel Gherghel…). Recordman al operelor rock (suite conceptuale, ziceți-le cum vreți) din România, personal îl poziționez pe muzicianul Liviu Tudan alături de Dan Andrei Aldea și Nicolae Covaci, cumulându-le întreaga activitate muzicală, creativă.
Dacă atâtea alte lucrări de-ale sale s-au pierdut (un singur exemplu – celebra „Sinestezie“ cu METRONOM, de la al doilea Festival național de muzică Pop din 1971), „Zburătorul“ (cu un libret în șapte acte, în varianta inițială de concert) a avut sorți de izbândă să fie editată, cu un preț mare: cenzurarea totală a textelor (scrise de un tânăr poet, Adrian…, stins devreme). Din interviurile cu Liviu Tudan și Harry Coradini, am aflat că a fost chiar o schimbare dublă, până ce poeziile Danielei Crăsnaru au trecut de furcile caudine ale cenzurii. Iar de la Florin Ochescu, bășcălia la adresa fuziunii neînțelese de unii: titulatura Proșu și Negru & Negresiv TM:).
Propunerea subsemnatului a fost preluată de solistul Codruț Croitoru, care a ales două compoziții semnate Liviu Tudan – prima și ultima piesă de pe fața A a discului -, cu o mare schimbare: cele două fragmente ale operei au fost reînregistrate cu textul inițial, recuperat și adaptat de pe o înregistrare din concert de Codruț Croitoru și Marius Ionescu. Așadar, mai aproape de ideea de „Restitutio in integrum“ afișată de lumea culturală românească liberă după 1990. Ceea ce a încercat, într-o anumită măsură, și emisiunea „Remix“ în acea integrală de trei episoade Roșu și Negru, când am ilustrat cu imagini potrivite fragmente live „Zburătorul“.
Schița pe care s-a lucrat i-a aparținut solistului. Chitaristul a bătut în retragere inițial, neștiind discul; în momentul în care l-a ascultat, a devenit fan! El a fost și cel care a insistat pe lângă Iulian Vrabete să preia partitura de bass, în momentul în care proiectul trecea printr-o criză de oameni disponibili. Meghi a răspuns imediat solicitării lui Pipai de a completa claviaturile. Chitarele au fost procesate de Flavius Suciu (DadiuStudio – Alcossebre, Spania), iar ideea de senzație a venit la final. Să vezi instrumentiștii și solistul timp de 11 min pe ecran ar fi scăzut concentrarea privitorului, oricâte efecte video s-ar fi folosit. Propunerea lui Pipai de a ilustra povestea, mitul, a fost rezolvată magistral de Or Media, care a folosit imagini din desenul animat „Destino“ (2003 – producție Salvador Dali, Walter Disney)!
Poate mă înșel, dar de când am ascultat QUEEN – „Bohemian Rhapsody“, mi s-a inoculat ideea că „Puterea muzicii“ e un răspuns românesc din acea epocă, un album (fără sintetizatoare) unde vocea / corurile caută o anumită sonoritate din partiturile vocale epocale și revoluționare ale britanicilor, la fel și chitarele – acel sound unic al lui Brian May, pe care ulterior cred că l-am ghicit și la Adrian Ordean, alt mare chitarist al lui Tudan. Rămâne marele regret personal că n-am apucat să discut această chestiune cu Liviu (coleg în TVR în ultimii săi ani de viață).
Progresiv TM & Rosu si Negru 
Progresiv TM disc