Text de Doru Ionescu
Nu au fost multe astfel de inițiative, pentru istoria de aproape șase decenii a rockului românesc. Să omagiezi înaintașii, să le aduci un tribut, în grup dacă nu nominal. Concerte in memoriam s-au mai organizat, interpretarea unor compoziții dedicate marilor dispăruți, ori a unor prelu(cr)ări din opera lor. Menționez aici câteva manifestări de anvergură, la care am fost martor: Festivalul-concurs „Iubire, bibelou de porțelan” (1998, Casa studenților București / 2002, Sala Radio) dedicate memoriei solistului Gabriel Drăgan de la Mondial (din 1998, formația a renăscut, consacrând doi soliști vocali tineri), Festivalul concurs de creație și interpretare „Iuliu Merca” (2003), cu semifinale în câteva mari orașe și o finală în Clujul din care a apărut Semnal M), atâtea concerte in memoriam Valeriu Sterian (unul semnificativ în 2005, în urbea natală a cantautorului, Râmnicu Sărat)… Aici trebuie să adaug și un disc cu melodiile lui Vali, înregistrat de mai mulți artiști în regia Fundației culturale „Phoenix” („Din darul magilor 5 – In memoriam Valeriu Sterian”, 2000). De asemenea, „Tribut lui Liviu Tudan – Roșu și Negru” (Roton, 2007), un adevărat summit de soliști și instrumentiști (reuniți de Dorian Ciubuc). Nu pot uita în această sumară enumerare de concertul de la Oradea dedicat memoriei lui Raduly Bela, în 1996…
2020 a fost un an al provocărilor… de tot felul! Parte în proiectul „Rockului Carantinei”, unul dintre primii muzicieni care au acceptat provocarea, Mihai Pocorschi a emis ideea unui concert, pentru când muzica avea să iasă din carantină. Proiectul a prins viață atunci când a fost provocat Nelu Brîndușan (Promusic Events), unul dintre organizatorii rock importanți apăruți după 1989. Evenimentul „Retro Rock” (iterând cele 11 piese inventariate de „Rockul Carantinei” a fost înaintat Ministerului Culturii, care l-a co-finanțat, într-o variantă mult mai viabilă și vizibilă, în condițiile de maximă siguranță impuse de pandemie. În 7 – 8 noiembrie, concertul (unic în istoria rockului românesc) a fost organizat fără spectatori, înregistrat audio – video, pentru ca manifestarea să ajungă, prin intermediul internetului (dar și a postului TVR 3), la cât mai mulți fani ai genului, oriunde s-ar afla.
În concertul susținut la Arenele Romane au apărut abordări orchestrale inedite, noi piese propuse, întâlniri între 50 de muzicieni care nu mai cântaseră unii cu alții. Firește, bucuria de a face echipă pe o scenă ofertantă! Mai mult decât atât, în nota obiectivului propus, a fost proiectat un clip video In Memoriam, reamintind parte dintre atâtea personaje dispărute prea devreme din lumina ori culisele rockului românesc. În continuare, au fost omagiați, prin decernarea unor plachete (pentru aportul în industria rockului românesc), câțiva jurnaliști radio-TV, între care Florian Pittiș, Florin Silviu Ursulescu, Aurel Gherghel, Petre Magdin, Nelu Stratone…
Omagiu Florian Pittis la Retro Rock 
Omagiu Relu Gherghel la Retro Rock
Încă un tribut: evenimentul va fi reflectat și pe un DVD promoțional, finanțat de U.C.M.R., care va păstra în arhivele oficiale și cele private această sărbătorire a rockului românesc de ieri, astăzi. Iată (într-o ordine cronologică a datării pieselor) și desfășurarea de forțe de pe o scenă strălucitoare în intenție și realizare (dincolo de subiectivitatea unuia dintre cei care au formulat provocările, alături de Iulian Vrabete și Gabi „Pipai” Andrieș); o creație colectivă, „sub gloanțe”, a peste 50 de muzicieni rock, plus personalul tehnic de producție.
Mihai Pocorschi (voce și chitară) și-a asumat o variantă adusă la zi a singurului – dar marelui – hit Chromatic Grup, compus de Sorin Tudoran, „Racul, broasca și știuca” (1968), primindu-i alături pe Vladimir Pocorschi (chitară și voce), Vlady Săteanu (bass), Victor Vrabete (tobe); invitat special în ultimul moment – Doru Apreotesei (claviaturi).
Sideral Modal Quartet cu o înregistrare inedită (realizată de Cornel Chiriac în 1970 pentru postul Radio Europa Liberă, greu de decelat printer bruiaje). Piesa „Ești a mea” (compoziție Șerban Ciurea) a renăscut live mulțumită solistului Codruț Croitoru, chitaristului Nicu Patoi, basistului Paul Baciu și bateristului Andrei Ilie.
Din aceeași epocă, una dintre puținele înregistrări rămase în urma lui Dorin Liviu Zaharia, Dimitrie Inglessis și Olympic 64, prelucrarea etno „Cântic de haiduc” (datată 1971 pe single), a fost repusă în pagină hard & heavy de chitaristul Andrei Bălașa cu soliștii Dan „Rini” Crăciun și Miruna Puiu, Cătălin Ungureanu la bas și Claudiu Purcărin la tobe.
Grupul feminin Catena a avut oficializată o singură piesă pe un disc, „Dorința” (filmată încă din 1973), refăcută în Germania de autoarea Anca Graterol sub titlul „Hopatina”, cu formația sa Rosy Vista. La orchestrația „metalizată” s-a pliat o nouă generație de fete rock: Olivia Păun (voce, chitară), AlexandraPop (bass), Nina Neagu (tobe), împreună cu Robert Enache (chitară).
Progresiv TM & Roșu și Negru, supergrupul care a lansat discul „Puterea muzicii” în 1979, a fost omagiat prin două piese (dintre compozițiile lui Liviu Tudan), interpretate cu versurile originale ale poemului rock „Zburătorul” de Codruț Croitoru – voce, Mike Vlahopol și Gabi Golescu – chitare, Mugurel Coman – claviaturi, Iulian Vrabete – bass și Adrian Tetrade – tobe.
La Festivalul-concurs „Club A” din 1981, piesa Semnal M – „Mai avem multe de făcut”, semnată Iuliu Merca, a primit premiul pentru cea mai bună compoziție; după aproape 40 de ani, a găsit adepți pentru un remake în concert: Alex Cismaru – voce și chitară, Alexandru Matei – claviaturi, Paul Baciu – bass, Flavius Hosu – tobe.
Efemerul grup Domino (condus de Sorin Chifiriuc), premiat la același festival, a fost reamintit cu două remake-uri la piesele „Prefață” și „La drum”. Cel care a propus piesele și a preluat ștafeta vocii principale – Gabi „Pipai” Andrieș – s-a însoțit cu Dinu Sgârban și Bogdan Sandu „Jaja” – chitare, Cătălin Răsvan – bass și Ovidiu Condrea – tobe.
„La ceasul când stele încep să apună”, melodia FFN compusă de Gabriel Litvin (apărută pe ultimul disc al trupei, în 1981, înaintea emigrărilor succesive din țară) a fost transcrisă conform partiturii de Andy Horjea și Mihnea Stănescu – voci, Alexandru Nucă și Gabi Golescu – chitare, Adrian Ciuplea – bass și Nunu Racris -tobe.
Doru Apreotesei a fost singurul autor al unei piese (Post Scriptum – „Mireasma nopții”, apărută în 1982 pe disc) care a putut fi prezent (venit pe cheltuială proprie din Suedia) să reinterpreteze compoziția sa. O propunere venită tot de la un timișorean – Horea Crișovan (chitară și voce) – care i-a cooptat pe Flavia Hojda și Pavel Ulici – voce, Dănuț Blaga – bass și Florin Cvașa – tobe.
Rodion G.A. (Roșca), un pionier al rockului electronic în România, a fost omagiat de soliștii Roxana Niculae și Andrei Hațegan (plus chitară) și respectiv Brazda lui Novac (electronics). „Stele și lumini” (piesă din programul Revelionului TVR 1983) a primit o versiune inedită, în ton cu actuala vogă electro-pop. Cei doi soliști au prezentat și o surpriză, de care nu au știut nici organizatorii: Mondial – „De va veni la tine vântul”.
„Păsări de fum”, piesă de rezistență a primului disc Holograf (scrisă peste noapte de Mihai Pocorschi pentru Gabriel Cotabiță), din 1983, a fost readusă la lumină de chitaristul Eugen Caminschi (care a propus și noua haină orchestrală) cu aportul lui Bogy Nagy – voce, Cristi Copaciu – chitară, Iulian Vrabete – bass și Claudiu Purcărin -tobe.
Până să fie editat și postat filmul acestui eveniment singular, nu pot să nu mă gândesc la ce ar putea urma. Primele reconsiderări din carantina rockului românesc au fost urmate și de alte inițiative punctuale (piese Phoenix, Progresiv TM, Timpuri Noi ș.a.). Aceste tributuri ar merita să aibă o continuare, să devină un eveniment în serial. Sunt atâtea nume importante de celebrat încă, în particular cele care nu mai au activitate curentă, dar au scris istorie: Sfinx, Roșu și Negru, Metropol, Pro Musica etc. Cum s-a demonstrat de atâtea ori, la momente de cumpănă, de criză, nu strică o întoarcere la valori, spre borne. Marea provocare va fi aceea a celebrării rockului românesc atunci când pandemia va trece în amintire, iar viața muzicală își va relua cursul firesc. De ce nu și într-un club – muzeu rock, unde să se cânte muzici care ne-au dat nume? Covers, cum se spune, din muzica românească…