Apărută pe firmament încă din 1989, formaţia SECRET a rezistat la rândul său un deceniu. Fondată de claviaturista (apoi baterista) Adriana Buciu, cu un câştig esenţial în cooptarea chitaristei Cristina Dan Puia, trupa a schimbat soliste ca Dana Dinescu, Cristina Andrei, Mirela Păun, Maia Florea, lansând un prim LP heavy metal cu Mariana Ţurcanu (în anii din urmă, a jurizat în Suedia selecția Eurovision). Ani de zile, fetele au cântat în Italia, onorând încă multe alte invitaţii la festivaluri europene. Tot în peninsulă au pus la cale şi CD-ul „A lu’ Nelu” (rock alternativ, una dintre primele încercări pop-rock etno autohtone după Revoluţie), cu solista Claudia Dumitru, ulterior adus şi în România. Singura dintre ele rămasă pe scene (cele italiene) este Cristina, care a înfiinţat şi o şcoală de rock, la Roma.