Sorin Tudoran

• 

• 

• 

• 

• 

Text de Doru Ionescu

Până în primii ani ’90, orice chitarist român știa despre așa-zisele modele de amplificatoare Marshall: Vasca ori Tudoran! În ultimul caz, e vorba de marele nostru chitarist Sorin Tudoran, celebru alături de Chromatic Group din Cluj, dar și pentru inovațiile sale tehnice. Muzical, formația a culminat la Festivalul național de muzică pop organizat de Club A în 1971, când a cucerit marele premiu. Cu doi ani în urmă, la primul festival, fapt mai puțin cunoscut, primise o mențiune pentru colegialitate, pentru că a sprijinit colegii din concurs cu instrumente performante. Chitaristul a fost intervievat cu sprijinul lui Totu Rareș în vara anului 2008, la Mangalia. Din păcate, a trecut în neființă, în martie 2014; după șase ani, soția Dorina Rus a publicat volumul „Amintiri despre Sorin Tudoran”, în care sunt incluse și fragmentele de interviu de mai jos, vorbe de duh nu numai despre trecut ci și previziuni despre viitor, o analiză interesantă prin prisma marelui chitarist dar și tehnic.

„În Ardeal eu am cântat în concert cu trupa pe două turnuri super-performante la chitară şi la celelalte instrumente, în timp ce la Bucureşti se cânta pe amplificatoare gen cutii de porumbei. Singura instalaţie performantă în anii ’60 a fost cea de la Sincron, datorată chitaristului Sandu Arion, care în acel timp a fost singurul ieşit în faţă la capitolul instrumental (până ce trupa avea să urmeze acea direcţie comercială predominant vocală). Am început să fac amplificatoare din şcoală, eram nemulţumit de sunetul celor care se găseau în România. Prin 1968 – 1969 confecţionam deja copii după Marshall,  modelul 1959 – făceam topul de chitară şi topul de bas. Până am plecat din ţară am construit vreo sută. Am fost producătorul şi beneficiarul propriilor mele amplificatoare. Fiind născut la Reghin, am avut multe legături acolo, prin urmare am putut procura destule chitare cu grifuri speciale, cărora le-am montat, de exemplu, magneţi pe tot gâtul, am putut experimenta tot felul de lucruri. Ăsta-i marele meu hobby.

Vreau să revin şi să particip la implementarea de noi repere. Nu-i vorbă că nu am avea nevoie şi de ceea ce s-a întâmplat în acei ani! Dar în prezent, creierul nu se mai poate relaxa pentru a compune în linişte, discutăm de o altfel de muzică cultă, de altfel de compozitori şi interpreţi. Sunt specialist în captare sonoră şi în tehnologii muzicale speciale. Dar nu mai există acele sound-uri de excepţie. Marii chitarişti din istorie au cântat cu amplificatoare, cu instrumente speciale, era o altă tehnologie atunci faţă de acest… house! Toţi se concentrau pe rock, pe lămpi sau pe tranzistoare, chiar pe tehnologii militare secrete.

La Clapton, prin ’64 – ’65, erau nişte difuzoare speciale de la Jim Marshall, la fel mai apoi pentru Page, Blackmore… Phoenix au avut acele Marshall, cum şi eu am avut patru. Dar între timp am descoperit alte sisteme, de la A la Z. Un procesor de chitară nu imită, e doar un simulator bidimensional. Acea energie a sunetului nu se poate copia. De aceea rămân unici Queen sau Pink Floyd. Când a dat probe Brian May, sunetul era deja programat. De aceea Nirvana, fără a avea mari instrumentişti, are un sound extraordinar, generat cu Mosfet-uri… Eu am studiat toate aceste lucruri. În ceea ce mă priveşte, mi-am făcut ceva relaţii în domeniu, iar problema cu sunetul mi-am rezolvat-o. Nu mai folosesc amplificatoare şi va veni vremea când vom cânta direct pe net, vor dispărea toate instalaţiile de pe scenă. În 200 – 300 de ani omul nu va mai face muzică şi ne vom mulţumi cu o singură notă care va avea o energie concentrată îndeajuns ca să ne liniştească, aşa cum se întâmplă acum la o audiţie sau un concert cu Iris sau cu nu ştiu cine.

Iar eu vin cu un sistem fără amplificator. Pentru că sunetul e de fapt tridimensional, are o energie în spate, dincolo de cei doi parametri de pe equalizer. Prin analogie, performanţele în materie s-au înregistrat de la Beatles încoace. Lennon şi McCartney n-au avut chiar acele voci fabuloase pe care le-am auzit noi, dar au beneficiat de o lupă de sound care le-a adus vocile în faţă. Nu prin decibeli, ci printr-o transfocare a sunetului, ca şi cum vrei să citeşti ceva mărit.”

Credite foto identificate: Dorina Rus, Emilian Urse (CCS București)

Dorian Ciubuc